• Aiud 95.2
  • Alba-Iulia 99.7
  • Bacău 88.8
  • Bârlad 104.9
  • Bistrița 97.3
  • Botoșani 91.1
  • Brașov 91.9
  • București 88.0
  • Buzău 96.7
  • Câmpeni 96.2
  • Câmpina 88.6
  • Cluj-Napoca 101.5
  • Constanța 96.9
  • Craiova 92.0
  • Focșani 95.3
  • Piatra Neamț 102.3
  • Ploiești 88.3
  • Râșnov 104.5
  • Sibiu 88.4
  • Sinaia 103.6
  • Tg. Mureș 106.4
  • Timișoara 93.9
  • Tulcea 91.4
Divertisment

Își deschid porțile cele mai tari festivaluri din București. Merită să dai o fuga!

Cele mai tari festivaluri vor avea loc în weekend la București
Ce trebuie să știi despre Chicolate Saga și Bucharest Coffee Festival?  [Sursa foto: Facebook]
Două festivaluri dulci și aromate vor avea loc în weekend. Iată tot ce trebuie să știi despre Chocolate Saga și Bucharest Coffee Festival.

La finalul acestei săptămâni vor avea loc două festivaluri dulci și aromate în București, care le vor oferi vizitatorilor momente de neuitat, dar și ocazia să încerce o mulțime de delicii. Chocolate Saga și Bucharest Coffee Festival revin cu ediții speciale pentru iubitorii dulciurilor și ai cafelei. Organizatorii pregătesc numeroase surprize cu această ocazie pentru toate vârstele, printre care demonstrații live, lansarea unor noi produse și ateliere pentru copii. Iată ce trebuie să știi despre cele două evenimente.

Citește și: De ce s-a prăbușit, de fapt, avionul din Honduras, în care au murit 12 persoane, printre care și un cântăreț

Detalii despre cele mai tari festivaluri ale lunii martie din București
Chocolate Saga, cel mai dulce festival din Capitală, aduce la Sala Palatului numeroase tipuri de dulciuri [Sursa foto: Facebook]

Ce surprize pregătesc organizatorii la Chocolate Saga?

Chocolate Saga pregătește o ediție specială pentru Paște, care își va deschide porțile în perioada 21-23 martie 2025, la Sala Palatului. Maeștrii talentați ai ciocolatei vor fi prezenți la eveniment și vor aduce în fața vizitatorilor spectacole de creație, demonstrații practice, precum și prezentări de produse și colecții noi.

Participanții vor avea ocazia să învețe să facă trufe de ciocolată, să toarne propriile tablete, să le decoreze și să construiască figurine. Demonstrațiile vor fi transmise pe ecranele festivalului, dar și pe rețele sociale.

„Această ediție pare să devină cea mai așteptată tradiție. Peste 70% din standuri au fost ocupate în doar câteva zile de la deschiderea vânzărilor. După 4 ediții în doar doi ani, piața de ciocolată din România prinde contur.

Atât maeștrii ciocolatieri, cât și vizitatorii consideră că acest eveniment a pus bazele unei industrii de nișă în România, fiind un pion important în dezvoltarea acesteia și în a pune țara noastră pe harta celor mai importante puncte de reper din industria mondială de ciocolată. Dovadă este faptul că unul dintre cei 4 finaliști ai celui mai important concurs internațional de ciocolatieri este român: îl cheamă Marinel Bejan și talentul și dedicarea lui ne reprezintă anul acesta la finala World Chocolate Masters, la Paris, a declarat organizatorul evenimentului, Adina Istrate, potrivit b365.ro.

Vizitatorii vor putea încerca la Chocolate Saga o varietate de tipuri de ciocolată, înghețată, alte tipuri de dulciuri, cafea și ceai. Festivalul este potrivit pentru întreaga familie, deoarece pune la dispoziție activități pentru toate vârstele. Cei mici vor avea ocazia să participe la ateliere. Copiii de până la 10 ani, însoțiți de adulți, și persoanele cu dizabilități beneficiază de acces gratuit. Ceilalți vizitatori trebuie să-și cumpere bilete online. Cele de acces costă 20 de lei, iar cele necesare pentru participarea la ateliere, 100 de lei.

Programul evenimentului este următorul:

  • Vineri, 21 martie, orele 12:00 – 20:00
  • Sâmbătă, 22 martie, orele 10:00 – 20:00
  • Duminică, 23 martie, orele 10:00 – 18:00

Citește și: Dezvăluirile surprinzătoare făcute de Elena, noua concurentă care a pășit pragul reality show-ului de la Kanal D: "Nu știe că am venit la Casa Iubirii"

Ce festivaluri au loc în weekend în București?
Bucharest Coffee Festival le oferă bucureștenilor cafea de specialitate în weekend [Sursa foto: Facebook]

Când și unde va avea loc Bucharest Coffee Festival?

Bucharest Coffee Festival revine cu a XI-a la Hala Laminor, în perioada 21-23 martie 2025. Evenimentul, care este menit să promoveze cafeaua de specialitate, va reuni specialiști în cafea din România și din străinătate, din țări precum Italia, Danemarca sau Grecia, dar și amatori pasionați de cafea. Acesta se va desfășura pe o suprafață de circa 5.000 de metri pătrați, iar peste 250 de producători, procesatori, distribuitori și importatori naționali și internaționali de cafea, business-uri ce activează în domeniul HoReCa își vor expune produsele.

Participanții vor putea gusta și achiziționa preparate pe bază de cafea, pregătite în diferite moduri. De asemenea, vor putea asista la demonstrații de preparare, de mixologie, combinații de cafea cu băuturi alcoolice, în cocktail-uri, și de latte art. Zona Spirits Village este o nouătate a ediție, aceasta fiind dedicată băuturilor alcoolice spirtoase. Cei mici vor putea participa la ateliere de creat desene cu boabe de cafea, slime cu aromă de cafea, codițe africane cu Coditarie, tatuaje cu henna și punch needle cu Hoppy Luppy.

În cadrul Bucharest Coffee Festival vor avea loc și patru competiții naționale dedicate profesioniștilor în cafea. Câștigătorii vor reprezenta România la Campionatele Mondiale de la Geneva, între 26 și 28 iunie 2025, și de la Milano, între 17 și 21 octombrie 2025. Competițiile sunt: Campionatul Național de Latte Art, Campionatul Național Coffee in Good Spirits (CIGS), Campionatul Național de Barista și Campionatul Național de Ibric.

Biletele pot fi cumpărate online. Vineri, prețul acestora este de 20 de lei, în timp ce pentru sâmbătă și duminică, doritorii trebuie să plătească 25 de lei de persoană. Iată programul Bucharest Coffee Festival în 2025:

  • Vineri și sâmbătă, 21 și 22 martie: 09:00-19:00
  • Duminică, 23 martie: 09:00-18:00