- Aiud 95.2
- Alba-Iulia 99.7
- Bacău 88.8
- Bârlad 104.9
- Bistrița 97.3
- Botoșani 91.1
- Brașov 91.9
- București 88.0
- Buzău 96.7
- Câmpeni 96.2
- Câmpina 88.6
- Cluj-Napoca 101.5
- Constanța 96.9
- Craiova 92.0
- Focșani 95.3
- Piatra Neamț 102.3
- Ploiești 88.3
- Râșnov 104.5
- Sibiu 88.4
- Sinaia 103.6
- Tg. Mureș 106.4
- Timișoara 93.9
- Tulcea 91.4
Istoria primelor transmisiuni sportive la radio
Pentru mult timp, radioul a fost principalul mijloc prin care oamenii erau la curent cu ce se întâmpla în lume. Până la apariția televizorului, oamenii se adunau în jurul radiourilor și aflau știrile, ascultau piese de teatru și evenimente sportive.
După câțiva ani în care s-au făcut anumite transmisii experimentale în SUA, în special de fotbal american, istoria s-a scris în cele din urmă pe 11 aprilie 1921. Aceasta este data la care a avut loc prima transmisiune sportivă radio live din istorie. Postul KDKA din Pittsburgh a transmis live la radio un meci de box între Johnny Dundee și Johnny Ray. Crainicul meciului a fost Florent Gibson, cel care a rămas în istorie ca fiind primul comentator de sport.
Transmisiunea a fost un succes, astfel că pe 5 august 1921 a fost urmată de alta, de baseball, între Pittsburgh Pirates și Philadelphia Phillies, pe același post. Au urmat și meciuri de fotbal american, dar și din alte sporturi.
Care a fost primul eveniment sportiv televizat?
Primul eveniment live televizat datează din 1936, de la Jocurile Olimpice de la Berlin. Au fost transmise mai multe probe de la această competiție. În SUA, primul eveniment sportiv televizat din istorie datează de pe 17 mai 1939. Este vorba despre un meci de baseball de colegiu dintre Columbia Lions și Princeton Tigers, care a fost televizat de NBC.
Prima transmisiune sportivă live din istoria României a avut loc la data de 5 mai 1957, pe TVR. Postul public de televiziune a transmis meciul de rugby disputat de naționala României cu reprezentativa Angliei.
Lucrurile s-au îmbunătățit considerabil din 1979, când a fost lansat ESPN, unul dintre cele mai importante posturi de sport din lume. Pe măsură ce sistemul de televiziune prin cablu a fost implementat, transmisiile sportive zilnice au devenit ceva obișnuit. În schimb, prima transmisiune live în format HD a avut loc în septembrie 1998, un meci de fotbal american între Ohio State și West Virginia, difuzat de WBNS-TV.
Primul eveniment sportiv transmis live pe internet a fost tot un meci de fotbal american din Ohio State, difuzat de WBNS-TV prin intermediul platformei RealVideo.
În prezent a devenit absolut normal ca marile evenimente și campionatele de top să fie transmise live, atât pe platformele de streaming specializate, pe site-urile posturilor de televiziune, dar și de unele agenții de pariuri sportive. Dincolo de aceste aspecte, meciurile au devenit și mai interesante, în condițiile în care se pot efectua și pariuri live online. Un bun exemplu în acest sens este NetBet pariuri sportive live (L1160651W000195 ONJN, 18+, Fii Responsabil) - platformă licențiată pe care utilizatorii găsesc mii de evenimente pe care pot miza în fiecare lună.
Mai sunt relevante transmisiile sportive live la radio în prezent?
În țara noastră, cei mai mulți oameni urmăresc evenimentele sportive la TV. Având în vedere că acestea pot fi urmărite gratuit și în format live video, radiourile care transmit sport live nu au atât de mult succes. Se transmit în continuare derby-urile din prima ligă la fotbal, meciurile echipei naționale și alte evenimente de sport la radio, dar audiențele nu sunt atât de mari.
În schimb, în străinătate posturile de radio care transmit sport sunt foarte populare. Un exemplu în acest sens este Grecia, unde sunt peste 1.000 de radiouri legale. Dintre acestea, peste 100 sunt de sport, iar fotbalul este principala temă abordată. În același timp, și în Marea Britanie sunt posturi de radio de sport, iar meciurile din Premier League sunt difuzate, alături de alte competiții de top. Și în SUA, posturile de radio încă au o relevanță destul de mare.