- Aiud 95.2
- Alba-Iulia 99.7
- Bacău 88.8
- Bârlad 104.9
- Bistrița 97.3
- Botoșani 91.1
- Brașov 91.9
- București 88.0
- Buzău 96.7
- Câmpeni 96.2
- Câmpina 88.6
- Cluj-Napoca 101.5
- Constanța 96.9
- Craiova 92.0
- Focșani 95.3
- Piatra Neamț 102.3
- Ploiești 88.3
- Râșnov 104.5
- Sibiu 88.4
- Sinaia 103.6
- Tg. Mureș 106.4
- Timișoara 93.9
- Tulcea 91.4
Jason Derulo, în România. Celebrul artist vine pentru prima dată la FOMO - The Festival Of Modern Owners

Jason Derulo, unul dintre cei mai apreciați artiști la nivel internațional, revine în România, însă nu în calitate de artist. În luna mai, cântărețul nu va urca pe scenă pentru a cânta, ci pentru a vorbi despre afacerile lui prospere, care îi aduc venituri substanțiale anual. Pe lângă turneele și concertele sale, artistul deține 13 afaceri. Iată ce trebuie să știi despre evenimentul FOMO- The Festival Of Modern Owners, la care Jason Derulo a fost invitat primăvara aceasta.

Jason Derulo revine în România în mai 2025
Jason Derulo revine în România, de data aceasta în calitate de speaker la evenimentul FOMO- The Festival Of Modern Owners, care se va desfășura la Sala Palatului și în alte 4 locații din București, în perioada 21-25 mai 2025.
„Jason Derulo nu este doar un artist de succes, ci și un antreprenor vizionar care a știut să transforme notorietatea în branduri, investiții și inițiative cu impact global. La FOMO – Festival Of Moder Owners, ne dorim să aducem în fața comunității de antreprenori din România oameni care îmbină creativitatea cu spiritul antreprenorial și oferă exemple concrete de cum poate arăta succesul în economia actuală. Faptul că Jason Derulo, Steven Bartlett, Sara Al Madani si Simon Squibb vin la FOMO – Festival Of Modern Owners in București, reflectă ambiția noastră de a pune România pe harta marilor evenimente antreprenoriale din Europa, și de a inspira noua generație de antreprenori, intraprenori si freelanceri”, a spus Robert Graur, co-fondator MO – Modern Owners, potrivit G4Media.ro.
La FOMO- The Festival Of Modern Owners vor lua parte și alți antreprenori cunoscuți, printre care Steven Bartlett, gazda podcastului ”The Diary of a CEO”, Sara Al Madani, Simon Squibb, Dain Walker și Daniel Priestley. Lor li se vor alătura peste 50 de antreprenori și specialiști români din mai multe domenii.

Ce avere are Jason Derulo?
Jason Derulo s-a născut în Florida, într-o familie tahitiană, iar la vârsta de 20 de ani a dat lovitura în muzică. Cunoscut pentru piese precum „Wiggle”, „Whatcha Say” și „Talk Dirty, acesta a fost recompensat cu 14 discuri de platină de-a lungul carierei, la care se adaugă alte premii importante și nominalizări. El a lansat, de fapt, primul cântec la doar 8 ani, iar apoi a avut șansa să compună piese pentru celebrități precum P.
Jason Derulo nu este doar un artist desăvârșit, ci și un antreprenor de succes. Acesta deține 13 afaceri și are o avere estimată la 16 milioane de dolari. Rocket Carwash, rețeaua de spălătorii auto construită pe modelul abonamentului lunar, se numără printre cele mai profitabile investiții ale sale, aducându-i anual venituri de peste 30 de milioane de dolari.