De-a lungul relației celor doi, au tot existat zvonuri potrivit cărora Jennifer Lopez și Ben Affleck ar ajunge la altar și iată că s-au confirmat.
Jennifer Lopez și Ben Affleck s-au logodit, iar anunțul a fost făcut de artistă prin intermediul unui clip. Artista și-a anunțat fanii de vineri seara că va face un anunț important. Vedeta apare în videoclip cu un inel cu piatră verde pe deget și se uită cu mare intres către bijuterie.
„Ești perfect”, spune Jennifer Lopez în clip în timp ce pe fundal se aude muzica romantică.
Deși nu a dat declarații despre logodnă, surse apropiate cântăreței spun că videoclipul este, de fapt, un anunț de logodnă.
Într-un buletin informativ anterior, Lopez a intrat în detalii despre modul în care culoarea are o semnificație specială pentru ea.
„Întotdeauna spun că culoarea verde este culoarea mea norocoasă”, a scris odată Lopez, în vârstă de 52 de ani, arătând spre iconica rochie Versace cu imprimeu junglă pe care a purtat-o la premiile Grammy 2000.
Vestea fericită a cuplului vine la un an după ce și-au reaprins dragostea. Anterior, au început să se întâlnească în iulie 2002 și s-au logodit în noiembrie 2003, înainte de a-și amâna nunta din septembrie 2003 cu câteva zile înainte de eveniment.