Pregătirile au intrat pe ultima sută de metri, iar săptămâna aceasta mii de oameni se vor bucura de show-uri spectaculoase și de o atmosferă de neuitat. Prima ediție a festivalului începe joi, 18 august și aduce laolaltă iubitorii de muzică de toate vârstele, care se vor bucura de peste 30 de show-uri live, nume mari de la noi și de afară care au făcut înconjurul lumii cu muzica lor.
Startul distracției va fi dat joi de Blue, Oceana, Ottawan, DJ Project, Body & Soul, Los Anonimos și
Bibi. Artiștii internaționali sunt încântați să revină în România și au transmis mesaje publicului care îi va vedea live pe scena festivalului. Zonele de relaxare, experiențele culinare, parcul de distracții și alte surprize din incinta festivalului vor completa experiența și vor asigura participanților 4 zile magice, de
neuitat.
Citeste si: Concerte şi festivaluri august 2022. Unde ne distrăm în ultima lună de vară
„Sunt super încântată să revin în România. Pot spune că am dat lovitura aici când piesa mea „Cry Cry Cry” a ajuns numărul 1 în România în 2010. Abia aștept să vă văd săptămâna viitoare și sunt extrem de fericită să cânt pentru fanii și prietenii mei români. Vă iubesc!”, a transmis Oceana.
Pe parcursul a celor 4 zile de festival vor urca pe scenă o mulțime de alte nume sonore, precum Ronan Keating, ATB, Jay Sean, 3 Sud Est, Connect-R, Outlandish, Lou Bega, Melody Thornton ex. Pussycat Dolls sau Ricchi e Poveri. Festivalul se desfășoară între 18 și 21 august, în aer liber, într-un loc de poveste, Platoul Fețeni din Râmnicu Vâlcea, chiar la marginea pădurii.
Citeste si: We Love Music Festival anunță 4 noi artiști în line-up: Anda Adam, Bibi, YNY Sebi, Antonio Pican
Concertele live de pe scenă vor fi completate de Disco Anul 2000, unde DJ și MC de top, precum
Nick NND, Retro Night Fever with MC Dylma & Pappa M, Vice City, Professor, Tomy Deejay, DJ Lexu, DJ Deny, Andor Gabriel și Vlad Odangiu vor transforma locul într-o petrecere de neuitat, până în zorii zilei.
Accesul la festival se face în fiecare zi începând cu ora 16:00, iar minorii până în 12 ani împliniți, precum și persoanele cu dizabilități au intrare gratuită. Pentru mai multe informații, consultați regulamentul festivalului, disponibil pe site-ul welovemusicfestival.ro.