Jorge a dezvăluit care a fost motivul pentru care și-a înșelat soția. Artistul a vorbit cu sinceritate despre greșeala comisă. Ce explicație are despre infidelitate?
De zece ani, Jorge trăiește o poveste de dragoste frumoasă alături de soția sa, Ramona Prodea. Cei doi au împreună un băiat, David, în vârstă de 5 ani. Relația lor nu a fost, însă, întotdeauna roz, ci a fost presărată și cu momente mai puțin plăcute, de cumpănă și nu numai. Recent, artistul a rememorat momentul în care a înșelat-o pe Ramona Prodea, dar și care a fost motivul pentru care a făcut acest lucru. Jorge a fost prins de Ramona Prodea și a povestit ce a urmat după. Jorge este de părere că un bărbat înșală atunci când are nevoie de validare și le-a transmis un mesaj femeilor.
”Eu nu mai condamn pe nimeni, mai ales că am făcut-o și eu, dar mai ales că fiecare avem experiențele noastre care ne maturizează. Majoritatea femeilor sunt cele care au fost înșelate și mai nou bărbații spun că femeile sunt cele care înșeală.
Cum a trecut soția lui Jorge peste episodul de infidelitate al artistului?
După acel moment trist al relației lor, Jorge a mărturisit că Ramona a avut nevoie de o pauză pentru a „reveni la sentimente mai bune”. Totodată, acesta a explicat că „infidelitatea nu are legătură cu iubirea, ci cu ego-ul, încrederea, cu felul în care tu te percepi și te raportezi la ceilalți.”
„Sunt fericit că împreună am reușit să mergem mai departe, iar momentele dificile au întărit și mai mult relația și m-au ajutat să înțeleg ce înseamnă să fii un bărbat și un soț adevărat. Ramona nu e genul care să reproșeze, ci doar are nevoie de o pauză, de un timp cu ea, ca să revină la sentimente mai bune", a povestit Jorge, în urmă cu ceva timp.