Julia Fox este una dintre cele mai apreciate artiste din lume, iar la începutul acestui an, actrița a ajuns în atenția publicului în urma relației nonconformiste cu Kanye West. Chiar dacă cei doi se declarau foarte îndrăgostiți, poveastea de dragoste nu a durat prea mult.
Julia Fox și Kanye West au format un cuplu timp de două luni, însă nimeni nu a crezut în relația lor.
Citește și: Kim Kardashian a făcut anunțul mult așteptat. De ce s-a despărțit de Kanye West: „M-am ales pe mine”
„Înainte de toate, Kanye era normal în preajma mea. L-am cunoscut cu ani în urmă, atunci când duceam hainele să le vând la magazinul surorilor Kardashian. Mereu am îndrăgit-o pe Kim. Îmi amintesc când Kanye mi-a dat primul mesaj și nu am răspuns. Nu am vrut să mă complic cu o altă celebritate pentru că știam ce presupune asta și niciodată nu e așa cum te aștepți. E plictisitor.
Apoi, m-am gândit mai bine și mi-am zis că, poate așa, o salvez pe Kim Kardashian. În acel moment, am știu că dacă cineva poate face asta, eu sunt aceea, pentru că mi-am setat mintea spre așa ceva”, a spus Julia Fox.
Relația Juliei Fox cu Kanye West nu a durat prea mult, iar decizia separării pare că i-a aparținut actriței. Ea a declarat că va rămâne în continuare prietenă cu rapperul și își va continua colaborarea cu acesta, însă nu mai poate fi iubita lui.
Kanye West nu se aștepta la o astfel de decizie din partea fostei lui iubite, mai ales că părea că lucrurile funcționează destul de bine între ei. Cei doi s-au afișat pentru prima dată împreună pe covorul roșu la Paris Fashion Week, așa că fanii se așteptau ca relația lor să avanseze destul de repede. O sursă apropiată Juliei a declarat că unul dintre motivele despărțirii a fost chiar fosta parteneră a rapperului, Kim Kardashian. Potrivit acesteia, Kanye West încă încerca să o recucerească.