Fosta mare gimnastă Larisa Iordache, cunoscută pentru performanțele sale remarcabile pe plan național și internațional, a anunțat cu emoție și bucurie că este însărcinată pentru prima dată.
Mesajul emoționant transmis de Larisa Iordache
Larisa Iordache a făcut anunțul public printr-o postare pe rețelele de socializare, însoțită de o fotografie alături de soțul ei, Cristian Chiriță, în care acesta îi ține tandru mâna pe abdomenul ce începe să se rotunjească.
„Te dorim și te așteptăm cu nerăbdare. Ești o binecuvântare, iar noi ne simțim binecuvântați că ne-ai ales ca părinți. Iubirea noastră infinită”, a scris Larisa Iordache.
Larisa Iordache, care a decis să își încheie cariera de gimnastă în decembrie 2021, se află acum într-un nou capitol al vieții sale, acela de viitoare mamă. În vârstă de 27 de ani, Larisa și-a făcut publică relația cu Cristian Chiriță, campion național la tenis de masă, în aprilie 2023, iar câteva luni mai târziu, în iunie, cei doi și-au unit destinele în cadrul unei ceremonii intime.
Vestea sarcinii vine la scurt timp după căsătoria lor, aducând și mai multă bucurie în viața proaspeților soți.
Deși vestea sarcinii a fost dezvăluită abia la începutul lunii septembrie, Larisa Iordache a explicat că a dorit să păstreze discreția în primele săptămâni pentru a se asigura că totul decurge bine atât din punct de vedere medical, cât și emoțional.
La momentul anunțului, Larisa se afla în săptămâna a 13-a de sarcină, iar medicii au confirmat că evoluția este una pozitivă. Fosta gimnastă a mărturisit că a fost copleșită de emoții când a aflat că va deveni mamă și că, deși sarcina nu a fost planificată, o consideră o binecuvântare de la Dumnezeu. Larisa a mai adăugat că atât ea, cât și soțul ei, Cristian Chiriță, sunt recunoscători pentru acest dar și sunt convinși că venirea pe lume a copilului va întări și mai mult legătura lor.
„Când am aflat că voi fi mamă, nu mi-a venit să cred. A fost o bucurie imensă, dar am vrut să ne asigurăm că totul este în regulă înainte de a împărtăși vestea cu lumea. Ne-am bucurat de liniștea acestor prime săptămâni și, acum că știm că totul decurge bine, ne dorim să împărtășim această fericire cu toți cei care ne sunt aproape. Nu am forțat nimic, totul a venit natural, exact cum a fost și relația noastră. Iubirea dintre noi este pură și onestă, iar Dumnezeu ne-a răsplătit cu această binecuvântare. Venirea unui copil este o bucurie imensă pentru noi și ne simțim pregătiți să întâmpinăm acest nou capitol din viața noastră.”, a declarat Larisa Iordache pentru Spynews.ro.