Pierderea mamei a avut un impact devastator asupra Laurei Cosoi. Doamna Ligia s-a stins din viață pe 19 decembrie 2023, lăsând un vid imens în inimile familiei, prietenilor și colegilor săi. Legătura profundă dintre Laura Cosoi și mama sa a fost mereu una strânsă, iar mama ei a fost un sprijin constant pentru actriță în îndeplinirea visurilor sale.
Într-o postare recentă pe Facebook, vedeta a împărtășit cu fanii săi o emoție profundă și personală. Cu o sinceritate dezarmantă, Laura Cosoi a deschis o fereastră către sufletul ei, relatând durerea pierderii mamei sale. Aceast mesaj nu este doar un omagiu adus mamei sale, ci și un memento că, în spatele fiecărei personalități publice, există o realitate umană plină de emoții și trăiri intense.
„Mami, tu ești cel mai mare dor…Nu am crezut ca poate fi pe lume ceva atât de greu de trăit…”, este mesajul scris de Laura Cosoi.
Laura Cosoi vorbește despre o perioadă extrem de grea din viața ei, momentul în care mama i-a fost diagnosticată cu cancer
Ligia Cosoi primea în urmă cu doi ani un diagnostic crunt, find diagnosticată cu cancer.
În spatele zâmbetului molipsitor pe care îl afişează mereu, vedeta ascundea suferința în fața ei: „Mama a avut un diagnostic cu care nu aveai cum să lupți. Acum doi ani am aflat de diagnosticul mamei și de faptul că ea urma să lupte pentru viață în următorii doi ani de zile, maxim. Maxim doi ani. Nu a prins chiar doi. Lupta a fost ceva…se uita la mine și îmi spunea că nu are cu ce să lupte, că nu poate să facă nimic în sensul ăsta.
(...) Niciodată nu am plâns de față cu ea. În ăștia doi ani, cred că credința, dacă nu ai credință, e ca și cum ai murit oricum, e singura care te poate salva. Mama nu a fost neapărat un om religios, dar asculta rugăciunile. Îi spuneam să spună cu gura ei, să se roage. Mi-a fost foarte greu. La un moment dat i-am spus mamei că nu cred că noi credem în Dumnezeu de fapt. Nu știu dacă noi ne vom întâlni. Habar nu am. Cred că atunci când voi fi sigură că ne întâlnim, voi crede în Dumnezeu, că altfel ce facem noi în rest nu e".