Uniunea Europeană a decis ca toate telefoanele vândute în țările sale membre să folosească încărcătorul de tip USB-C. Legea care prevede ca toate dispozitivele electronice vândute pe piața unică să utilizeze un singur gen de încărcător, de tip USB-C a intrat în vigoare marți, 27 decembrie 2023.
Noua schimbare presupune că majoritatea dispozitivelor lor, fie că sunt fabricate de Apple sau de o altă companie, se vor încărca cu același cablu. Scopul noii legislații comunitare este de “a face viața mai ușoară consumatorilor”, dar și de a reduce deșeurile tehnologice generate în Uniunea Europeană.
Citește și: Apple anunță noi schimbări! Ce se întâmplă cu încărcătorul pentru Iphone: „Nu avem de ales”
Actualul sistem, în care îşi împărţeau terenul USB 2.0 Micro B, USB-C şi Lightning (exclusiv al Apple), datorită unui acord voluntar din 2009, contribuia la generarea a până la 11.000 tone pe an de reziduuri electronice, conform estimărilor Comisiei Europene.
Noul act normativ își propune să reducă această cifră, permițând consumatorilor să cumpere noi dispozitive electronice fără a fi nevoiți să achiziționeze și un încărcător în plus (cetățenii vor economisi până la 250 milioane euro anual) și egalizează și viteza pentru dispozitivele care permit încărcare rapidă, fără a avea importanță ce
Producătorii au la dispoziție doi ani pentru implementarea directivei, adică până în 2024. La început, laptopurile nu vor fi incluse în prevederile noilor normative, dar vor trebui să le respecte în termen de cel mult trei ani și jumătate de la intrarea în vigoare a directivei, adică de la mijlocul lui 2028, relatează agenția EFE, citată de Agerpres.
Compania Apple nu a primit bine aceste vești, motiv s-a opus cu fermitate noilor norme. Într-un final, conducătorii companiei s-au conformat noilor reguli și au confirmat trecerea la USB-C pentru Europa.
Greg Joswiak, vicepreședintele senior al Apple pentru marketing la nivel mondial, a declarat în octombrie, la o conferință a Wall Street Journal, că Apple se va conforma noilor directive europene. „Europenii sunt cei care dictează calendarul pentru clienții europeni”, a declarat acesta.