Close sidebar
Lansări muzicale

Leony ne aduce un remediu pentru zile negre, în noua sa piesă. „Uneori e nevoie doar de o singură persoană”

Leony  [Sursa foto: Roton Music ]

După succesul de care s-a bucurat piesa „Faded Love”, Leony revine acum cu „Remedy”, inspirată fiind de curentul anilor ’80.


In articol:

Leony ne aduce în căști un remediu.

„Remedy” a reprezentat pentru artistă o nouă provocare.

„Faded Love”, piesă inspirată din „Dragostea din Tei” a celor de la O-Zone, a fost lansată cu multe emoții, având în vedere standardul înalt pus de piesa celor de la O-Zone, care a fost hit la nivel mondial în 2003.

Leony a primit confirmarea repede, iar „Faded Love” s-a bucurat de succes, cu peste 60 de milioane de streamuri la nivel mondial, fiind, de asemenea, prezentă timp de opt săptămâni pe locul 1 în Musictrace Airplay Charts, cât și în topurile din Germania pentru o perioadă de peste 30 de săptămâni. Acum, „Remedy” vine tocmai să cimenteze acest succes de care se bucură Leony în ultimii ani. Noua piesă a lui Leony trimite la acea persoană specială care face ca totul să fie bine, chiar și atunci când lucrurile par negre, asemeni unui remediu.

„Deși versurile vorbesc în mod deosebit despre o relație romantică, ideea originală a fost să încerc să transmit că uneori e nevoie doar de o singură persoană să te ridice atunci când ești la pământ. În cazul meu, a fost vorba despre un prieten foarte apropiat”, a povestit Leony.

Leony este o cântăreață și compozitoare din Germania. Aceasta și-a descoperit dragostea pentru muzică încă de mică și a început, astfel, să ia lecții de pian și chitară. Leony a scris de-a lungul timpului piese pentru artiști din SUA, Marea Britanie, Australia, Suedia, Norvegia și Germania. În prezent, artista are peste 6,7 milioane de ascultători pe Spotify.