Thomas Jay este primul copil al artistei în vârstă de 41 de ani și al logodnicului ei, modelul Silviu Țolu în vârstă de 28 de ani.
Lili Sandu a fost invitată în cadrul unei emisiuni tv și a vorbit despre perioada frumoasă pe care o traversează, dar a scăpat și câteva secrete ceva mai intime.
„A fost un haos psihologic pentru mine. Zece zile am stat în spital! Dar cel mi frumos moment din viața mea a fost când mi-am văzut copilul. Iar Silviu este un ajutor extraordinar. Nu avem bonă, nu am vrut să stea cu mama, ca să avem noi începutul. Eu cu țâțica, el se ocupă cu adormitul, e cu tura de noapte. Cel mi greu e când plec de acasă, îmi vine să-l iau cu mine”, au fost primele dezvăluiri ale lui Lili Sandu.
Artista a avut câteva probleme cu fiul ei, mai exact, la 24 de ore de la nașterea bebelușuilui, medicul neonatolog și-a dat seama că se instalase p formă invazivă de icter. După opt zile de tratament Thomas a putut fi din nou în brațele mamei sale.
Lili Sandu a mai dezvăluit în cadrul emisiunii că a luat 24 de kg în timpul sarcinii și mai are de dat jos vreo 6. Artista a dezvăluit la ce metode a recurs pentru a ajunge din nou la formele pe care le avea înainte să rămână însărcinată.
Citeste si: Lili Sandu a suferit de depresie după naștere! "Nu am știut cum să gestionez acele momente!"
„Am luat 24 kg și mai am vreo 6 de dat jos. M-am descurcat bine. Nu pot să fac sport încă. Nici dietă nu țin pentru că alăptez și vreau să fie bebe în siguranță și sănătos. Asta este cel mai important pentru mine. Nu mi-a făcut un țel imediat după născut. Mi s-a spus că pentru că alăptez exclusiv slăbești mai ușor. Poate este și gena. Acum mănânc pește la cuptor, legume, rădăcinoase la cuptor. Salate nu”, a mărturisit Lili.
Citeste si: Lili Sandu, apariție incendiară la o lună după ce a născut. Cum a fost suprinsă vedeta la o plimbare în parc
În vâltoarea poveștii și trasă de limbă de prezentatori, Lili Sandu a mărturisit că mai are și momente intime alături de soțul ei, chiar dacă viața de mămică este uneori grea și obositoare.
„Mai avem momente și pentru noi… Parcă după ce am fost însărcinată, după ce am născut, parcă hormonii au luat-o… Na, că am spus totul!”, a mai spus Lili Sandu.