Summer Well este unul dintre cele mai îndrăgite festivaluri din România, iar anul acesta timp de trei zile şi trei nopţi, distracţia îşi va avea reşedinţa la Domeniul Ştirbey din Buftea, între 11 şi 13 august.
Cea de-a 12-a ediție a festivalului Summer Well revine anul acesta cu patru scene: cea principală, scena hip-hop & trap, scena after-party care va aduce nume din industria muzicii electronice și scena dedicată artiștilor emergenti. În plus, organizatorii au anunțat instalații de artă, zone cu mâncare și băutură, zone de relaxare și multe alte activități pentru festivalieri.
„Ediția din acest an a Summer Well-ului este una specială din multe puncte de vedere, principalul fiind acela că a trebuit să ne ridicăm la așteptările create de ediția precedentă, o ediție sold-out cu 2 luni înainte. Cu un line-up care îi include pe Florence+ The Machine și YUNGBLUD, cred ca am reușit cu brio acest lucru. Aștept luna august cu aceeași nerăbdare ca oricare dintre oamenii care ne trec pragul an de an”, a declarat John Varbiu, unul dintre organizatorii Summer Well.
Summer Well este o întreagă experiență, dovadă fiind ediția sold out de anul trecut, așa că și în 2023, organizatorii promit un show răsunător cu un line-up de excepție. Primele nume confirmate sunt: Florence+ The Machine, YUNGBLUD, Tom Grennan, 070 Shake, Lime Cordiale și Kid Francescoli.
Citește și: Neversea 2023. Primii artiști de la festivalul Neversea au fost anunțați
Abonamentele de festival au putut fi achiziționate online de pe Summerwell.ro la 475 RON+ taxe până pe 3 februarie, urmând ca de pe 4 februarie, abonamentele să coste 575 RON+ taxe.
Festivalul Summer Well este organizat în fiecare an în afara Bucureștiului, pe domeniul Știrbei din Buftea, așa că organizatorii asigură transportul persoanelor care dețin bilete. O linie de autobuz dedicată va fi disponibilă în timpul festivalului, care va lega Bucureștiul de Domeniul Știrbey din Buftea. Autobuzele vor circula constant la intervale de 10-20 de minute, iar ultimul va pleca de la Domeniul Știrbey înapoi la București la ora 05:00. De asemenea, cei care nu doresc să meargă cu autobuzul, vor putea lua trenul din Gara de Nord din București către Buftea.
Florence Welch este o artistă nominalizat la Premiile Grammy, muziciană și compozitoare a trupei Florence+ The Machine. Artista a lansat 4 albume care au cucerit toate topurile din Marea Britanie și Statele Unite ale Americii, iar pentru albumul ”Lungs”, lansat în 2009, a câștigat Albumul Anului la Brit Awards. Florence a câștigat și premiul Ivor Novello – International Achievement Award pentru compoziție.
Headliner-ul zilei de duminică și unul dintre cei mai ceruți artiști este Dominic Harrison, cunoscut sub numle de YUNGBLUD după lansarea EP-ului cu același nume din 2019. EP-ul, hope for the underrated youth, a debutat în top 10 UK Official Albums Chart, iar în 2020, YUNGBLUD a avut primul lui album pe locul 1 în Marea Britanie: weird!, care a fost certificat Gold. Tot în 2020 a fost nominalizat la BBC Sound of 2020 și „încoronat” de MTV Push Ones to Watch in 2020 winner.