După ce ediţia de anul trecut a fost amânată din cauza pandemiei de coronavirus, concursul Eurovision a fost organizat în acest an de Olanda, câştigătoarea ediţiei trecute. Rotterdam este oraşul gazdă, care nu i-a purtat însă prea mult noroc reprezentantei României, Roxen.
Deşi era văzută printre favoritele la calificarea în finală, Roxen nu a trecut de semifinale. "Mă simt chiar bine. A fost o experiență foarte frumoasă. Sincer, nu cred că numărul 13 mi-a purtat ghinion. Chiar dacă nu am reușit să mă calific în finală, am reușit să ajung la inimile oamenilor. Acesta era scopul meu principal, să transmit un mesaj, să livrez un moment memorabil și intens. Am reușit să fac asta", a declarat Roxen după ratarea calificării.
Pentru trofeul Eurovision din acest an se vor duela 26 de artişti şi trupe. Din prima semifinală au mers mai departe Lituania (The Roop- „Discoteque”), Rusia (Manizha- „Russian Woman”), Suedia (Tusse- „Voices”), Cipru (Elena Tsagrinou- „El Diablo”), Norvegia (TIX- „Fallen Angel”), Belgia (Hooverphonic- „The Wrong Place”), Israel (Eden Alene- „Set Me Free”), Azerbaidjan (Efendi- „Mata Hari”), Ucraina (Go_A- „Shum”) şi Malta (Destiny- „Je Me Casse”).
Câştigătorii cele de-a doua semifinale au fost Albania (Anxhela Peristeri- „Karma”), Serbia (Hurricane- „Loco Loco”), Bulgaria (Victoria- „Growing Up Is Getting Old”), Republica Moldova (Natalia Gordienko- „SUGAR”), Portugalia (The Black Mamba- „Love Is On My Side”), Islanda (Daði og Gagnamagnið- „10 Years”), San Marino (Senhit- „Adrenalina”), Elveţia (Gjon’s Tears- „Tout l’Univers”), Grecia (Stefania- „Last Dance”) şi Finlanda (Blind Channel- „Dark Side”).
Acestor artişti li se vor alătura în finală şi Marea Britanie (James Newman- „Embers”), Franţa (Barbara Pravi- „Voilà”), Italia (Maneskin- „Zitti E Buoni”), Germania (Jendrik- „I Don’t Feel Hate”), Spania (Blas Canto- „Voy a quedarme”) şi Regatul Ţărilor de Jos (Jeangu Macrooy- „Birth Of A New Age”), adică "marile plătitoare" şi câştigătoarea concursului din 2019.
Finala Eurovision 2021 va avea loc la Rotterdam, de la ora 22:00 şi va putea fi urmărită LIVE VIDEO pe pagina de Youtube Eurovision Song Contest.