LIZ lansează joi, 26 mai, „Nimic Perfect”, o piesă ca o alinare într-o eră în care perfecțiunea este un must-have, în care presiunea impusă de societate poate deveni copleșitoare și în care platformele de socializare mai pun, cu fiecare zi, câte o cărămidă la tot ce înseamnă insecuritate și anxietate.
„Nimic Perfect” spune povestea a ceva ce nu există, cel puțin în forma în care ne este livrat zilnic, dărâmă ziduri de neîncredere și transmite un mesaj plin de semnificație, într-o lume în care presiunea este o constantă.
Piesa vine însoțită de un clip care apelează la limbajul mimico-gestual, totul dintr-o dorință de incluziune, acceptare și empatie profundă.
„Am lucrat această piesă cu Coco (n.r. Costin Bodea), Tamaz (n.r. Mihai Cătălin Tamazlicaru) și Zăgă (n.r. Alexandru Ioan Antonescu), după discuții pe care le-am purtat despre mine și despre perioada în care mă aflam. Eram într-o perioadă în care voiam să las deoparte orice presiune care fusese anterior pe mine. Nu voiam să mă mai las condiționată de faptul că niciodată nu consideram că munca mea este perfectă, astfel încât să poată fi arătată.
În această perioadă am lucrat mai mult cu mine în direcția asta. Mi-am dorit să schimb ceva și să înțeleg că, de fapt, goana aceasta după perfecțiune nu este de niciun ajutor. Cine poate decide ce este perfect!? Ce este perfect pentru mine, pentru altcineva este imperfect. Ce este frumos pentru mine, pentru altcineva este mai puțin frumos și, de fapt, totul este atât de subiectiv încât « perfectul » este ceva personal, chiar intim uneori. Este un moment, o emoție, o privire. Piesa a ieșit exact așa cum mi-am dorit. Versurile au curs cu un flow atât de rapid încât abia am putut să țin pasul. Inspirația a fost în camera aceea un boom. Surprinzător de rapid s-a întâmplat totul pentru mine si acela a fost un moment perfect.
Din momentul în care a fost schițată, nu s-au mai făcut modificări la această piesă, pentru că a fost de la început perfectă pentru mine. Aveam în mână o piesă care mă reprezintă, care povestește despre cum simt acum și cine sunt”, a povestit LIZ.
LIZ, pe numele real Luiza Cobori, este o artistă și compozitoare, care a devenit cunoscută pe scena muzicii românești în 2018, după apariția la concursul Vocea României, unde a adus emoție printre jurați, fiind însărcinată în opt luni în momentul în care a participat la blinduri. În cadrul competiției, LIZ a reușit să ajungă până la dueluri, în echipa lui Tudor Chirilă, fiind însărcinată deja în nouă luni.
De la momentul Vocea României, cariera lui LIZ a continuat pe scenă, atât pe plan muzical, cât și în domeniul teatrului. Artista a compus și a lansat o serie de melodii, a scris, în paralel, versuri pentru piese dedicate copiilor, a jucat într-un musical cunoscut, iar, în prezent, aceasta îmbină activitatea de cântăreață și compozitoare cu cea de actriță.