Andreea Antonescu este una dintre cele mai curtate femei din showbizul românesc, însă până acum nu a ajuns să își îmbrace rochia de mireasa. Îndrăgita artistă a avut doua relații stabile, din care au rezultat două fetițe superbe, însă ambele au eșuat când toată lumea se aștepta mai puțin.
Andreea Antonescu a avut o relație de 14 ani cu omul de afaceri Traian Spak, alături de care o are pe fiica ei, Sienna, în vârstă de 12 ani. În urma divorțului, Andreea Antonescu părea că și-a găsit fericirea în brațele jurnalistului Victor Vrînceanu, cu care are o fetiță, pe nume Venice Victoria. Nici această relație se pare că nu a mers, astfel că cei doi s-au despărțit când toată lumea se aștepta mai puțin, la scurt timp după ce au devenit părinți.
„Sunt deschisă la o viitoare căsătorie. Locația am găsit-o, valsul mirilor îl știu, rochia o am pe mine. Nuntă nu am făcut niciodată, am prezentat rochii de-a lungul timpului, am avut și copertă pe Ghidul Miresei. La propria-mi nuntă nu am ajuns încă să particip. Probabil că dacă și când va vrea Dumnezeu și va considera că trebuie să bifez și eu acest moment al vieții mele, o voi face”, declară vedeta într-un interviu pentru cancan.ro.
Andreea Antonescu este acum mamă singură, dar și o artistă extrem de ocupată, astfel că deși este deschisă să își întâlnească noul partener, aceasta spune că trebuie să fie mult mai responsabilă decât în trecut. Acum că este mama a două fetițe, ea spune că trebuie să își aleagă cu grijă partenerul, deoarece acesta va avea un impact semnificativ și în viața lor. De asemenea, îndrăgita artistă susține că își dorește un partener care să îi ofere stabilitate și siguranță, iar în prezent nu mai caută perfecțiunea într-un bărbat.
„Am încetat să mai caut partenerul ideal. Nu îl mai caut pentru că mi-am dat seama că nu este neapărat despre lucrurile pe care el trebuie să le aibă. Este despre cum le orânduiește Dumnezeu. Consider că pentru fiecare dintre noi este deja un drum scris. Așa că, de data aceasta L-aș lăsa pe El să decidă pentru mine.
Sunt schimbări în interiorul meu pentru că le am pe cele două fetițe ale mele care sunt lumina ochilor mei și minunile din viața mea, așa cum îți va declara orice mamă. Îmi dau seama că trebuie să fiu și mai responsabilă față de cum am fost până acum. Îmi dau seama că nu este cazul să apară o persoană trecătoare în viața mea. Nu aș vrea să le impacteze pe ele, ar trebui să fie acel cineva și cam atât. Sunt convinsă că Dumnezeu va alege bine pentru mine”, a mai spus Andreea Antonescu.