Locuitorii satului Fucking s-au săturat de glumele proaste care circulau pe internet despre numele acestui sat, așa că au făcut un proces verbal prin care au cerut schimbarea numelui satului.
Sătenii au ajuns la capătul răbdării după ce majoritatea turiștilor care ajungeau în zonă veneau acolo doar să se pozeze cu pancarta pe care scria numele satului, ca mai apoi să se distreze pe internet. În plus, de câteva ori a fost furate indicatoarele cu numele localității.
Astfel, cei 100 de locuitori ai satului aflat la 350 de kilometri de Viena, au pus piciorul în prag și au cerut ca satul lor să se numească „Fugging” începând cu 1 ianuarie 2021, notează The Guardian.
„Pot confirma că satul va fi renumit”, a declarat Andrea Holzner, primarul muncipalităţii Tarsdorf de care aparţiune satul Fucking. „Chiar nu vreau să mai zic ceva în plus- am avut destulă nebunie din partea presei în trecut din cauza asta”, a adăugat acesta.
Conform presei austriece, sătenii- cunoscuţi drept fuckingeri- „s-au săturat de turişti şi de glumele lor proaste”.
Potrivit specialiștilor, primele atestări istorice ale satului datează din 1070, dar mitologia locală sugerează că un nobil bavarez din secolul al VI-lea, numit Focko, ar fi cel care a pus bazele localităţii.