În cazul în care vă doreați să ajungeți în țara lui Moș Crăciun, în Laponia, trebuie să știți că acesta și-a mutat reședința în România, iar de câtiva ani îi bucură pe cei mici cu foarte multe surprize.
Citește și: Când se deschide Târgul de Crăciun din Cluj-Napoca în 2023?
Satul lui Moș Crăciun se întinde pe două hectare de teren, iar inaugurarea acestuia a avut loc pe data de 1 decembrie 2021. De atunci, Moș Crăciun și ajutoarele sale îi bucură pe cei mici, iar cadrul pare desprins din povești. Cei mici, împreună cu părinții lor, vor intra imediat în atmosfera Crăciunului și se pot bucura de atracții, precum: biroul moșului, oficiul poștal crăciunesc, grajdurile unde locuiesc renii și atelierele în care spiridușii Moșului lucrează de zor tot anul pentru a le face mici surprize celor mici.
Satul lui Moș Crăciun de la Negrești reușește să îi poarte pe vizitatori într-o atmosferă plină de magie, iar decorurile vesele și colorate întregesc atmosfera de sărbătoare. Vizitarea parcului tematic se face ghidat de către spiridușii moșului, iar toți cei care vor să ajungă aici trebuie să știe că au nevoie de o rezervare care se face direct pe site, grupurile trebuie să fie formate din 30 de persoane și durata unui tur este de 30 de minute.
Cei care vor să ajungă în Satul lui Moș Crăciun iarna aceasta nu trebuie să uite că vor fi înconjurați și de alte locuri minunate, astfel că pot vizita mai multe obiective, cum ar fi: orașele Piatra Neamț și Târgu Neamț, Cetatea Neamțului și spectaculoasele mănăstiri Agapia, Văratec, Neamț, Horaița, Sihla, Horăicioara, Almaș, Bodești, Sihăstria și Secu.
Citește și: Când se deschide Târgul de Crăciun din București în 2023?
Cei care vor să viziteze iarna aceasta Satul lui Moș Crăciun pot alege între următoarele tururi:
1. Tur de zi al parcului „Satul lui Moș Crăciun” de Luni până Duminică în intervalul 09:00 – 16:20 – 60 lei per copil/adult (copiii cu vârsta până în 2 ani au acces gratuit)
2. Tur de seară al parcului „Satul lui Moș Crăciun” de Luni până Duminică în intervalul 16:20 – 21:00 – 100 lei per copil/adult (copiii cu vârsta până în 2 ani au acces gratuit)