Lora trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de Ionuț Ghenu și este de la sine înțeles că el este familia ei, chiar dacă nu sunt căsătoriți. Relația celor doi a fost mai controversată la început pentru că el abia ieșise din relația cu Doinița Oancea.
Invitată în cadrul unui podcast, Lora a vorbit despre scandalul de la acea vreme și a spus că ea și Doinița nu au fost niciodată prietene cu toate că ea a încercat de-a lungul timpului să se apropie de ea.
„Când am început să vorbim mai mult. Era un an foarte nasol. Aveam două emisiuni TV și am avut peste 130 de concerte în anul acela, în 2014. Problemele personale ne-au făcut să vorbim. Era un fel de terapie de grup. M-am apropiat în perioada aia foarte tare și cu dansatoarele. În momentul în care ești prieten cu un alt om, tu vezi nedreptățile din viața lui altfel. Când tu știi niște chestii nu mai vezi superficial.
Cu toate că situația de atunci a fost una destul de grea și declarațiile Doiniței erau dure, Lora a rămas tare pe poziții și a reușit să nu-i dea replica. De-a lungul vremii, cele două s-au mai întâlnit la diverse evenimente, însă niciodată nu au stat de vorbă, așa cum a declarat chiar artista.
„Fiecare reacționează la durere. Mi-am păstrat cât de cât creierii și nu am început să scot eu armele. M-am mai întâlnit cu ea la vreo două evenimente. Nu vorbim dacă ne vedem. E foarte greu. (…) Dacă mâine Ionuț se îndrăgostește de o prietenă de-ale mele, eu niciodată nu o să fiu omul care să lovească în cineva care s-a îndrăgostit de altcineva. Când ea a spus că nu am fost prietenele cele mai bune a fost prea târziu. Simt că mi s-a făcut o mare nedreptate. Oamenii trebuie să înțeleagă că cine plânge primul are dreptate. Am o relație senzațională cu Ionuț. Nimic nu se construiește pe înșelătorie”, a mai adăugat cântăreața.