După zece ani de iubire și provocări, Lora și Ionuț Ghenu și-au unit destinele într-o ceremonie emoționantă, plină de rafinament și iubire. Evenimentul mult așteptat a avut loc într-un cadru de basm, cu 340 de invitați care au pășit într-un restaurant de lux din Capitală, pregătiți să celebreze alături de cei doi protagoniști ai serii.
Totul a fost organizat cu atenție până la cel mai mic detaliu, iar o serie de artiști îndrăgiți au fost prezenți pentru a aduce muzică și voie bună, transformând petrecerea într-o seară de neuitat.
Lora, mărturie emoționantă despre mama sa la nuntă
Însă, în spatele zâmbetelor și a strălucirii unei astfel de zile speciale, Lora a avut de înfruntat o durere profundă, absența mamei sale, care nu a putut fi alături de ea în această zi unică.
Mama artistei s-a stins din viață la începutul anului 2020, după o luptă lungă și chinuitoare cu o boală nemiloasă, lăsând în urma sa un gol imens în viața fiicei sale. Deși înconjurată de iubirea soțului și a familiei nou dobândite, lipsa mamei a fost resimțită intens de Lora în ziua nunții, iar amintirea sa a fost prezentă la fiecare pas al ceremoniei. După ceremonia religioasă, Lora și Ionuț Ghenu au avut câteva momente de răgaz, momente în care emoțiile au cuprins-o pe artistă.
Pentru Lora, gândul la mama sa a fost inevitabil, iar în discursul său a adus un tribut emoționant celei care i-a dat viață și care i-a fost sprijin în momentele dificile. „De la mama mea am sângele, ADN-ul, sufletul. Știu că este aici, o simt, am simțit-o și în biserică și îi mulțumesc foarte mult dacă mă aude acum, sigur mă aude, că mi-a dat foarte multe comori”, a spus Lora, pentru Cancan.ro.
Totuși, Lora a găsit o altă formă de iubire și sprijin în familia lui Ionuț Ghenu. Vorbind despre părinții acestuia, artista a subliniat legătura specială pe care a reușit să o construiască alături de ei: „Sunt părinţii noştri. Îmi place să spun că am un frate, încă două surori, mamă, tată, oameni care pur şi simplu… Să ştii că părinţii nu se opresc niciodată din a face educaţie şi de a îndruma corect un copil, asta simt.” Petrecerea a început în jurul orei 19, când invitații au început să sosească rând pe rând, iar atmosfera s-a încălzit rapid. Decorul a fost unul de poveste, cu flori și lumini delicate care au învăluit totul într-o aură de basm. Invitații, care numărau nume mari din showbiz, dar și prieteni apropiați și familie, au fost întâmpinați cu un cadru pe măsura ocaziei.