Lora simte lipsa concertelor și a fanilor care abia așteptau să asculte muzica ei live. Din acest motiv, pentru că evenimentele cu public sunt interzise, artista a decis să facă un concert online. Lora va cânta joi, 26 noiembrie, iar preţul unui bilet este de 25 de lei. Cu această ocazie își va promova și noul său proiect muzical „Suflet de femeie”.
Nu este o sumă mare prețul biletului pe care fanii îl plătesc, însă un internaut a întrebat-o pe Lora ce știe să facă de această sumă.
„M-au întrebat niște minunați, ce știu să fac de 25 de lei prețul biletului? Ce anume aş putea să fac să merit ca cineva să dea suma asta? Păi, voi cânta cu capul în jos sub apă în timp ce fac jonglerii cu mâna stângă și mi-am învățat motanii să danseze în sincron. Credeți-mă, merită”, a scris Lora pe rețelele de socializare.