Lumea filmului a mai pierdut un actor talentat. Kirstie Alley, actrița recompensată de două ori cu premiul Emmy, devenită faimoasă datorită rolului interpretat în serialul de succes "Cheers", a încetat din viață la 71 de ani. Anunțul trist a fost făcut de către familia sa prin intermediul unui mesaj postat în mediul online.
„Tuturor prietenilor noștri, de pretutindeni din întreaga lume… Suntem triști să vă informăm că mama noastră incredibilă, feroce și iubitoare a murit după o luptă cu cancerul, descoperit de curând. A fost înconjurată de familia apropiată și a luptat cu multă putere, lăsându-ne cu certitudinea bucuriei ei nesfârșite de a trăi și de orice aventuri care o așteaptă. Pe cât de emblematică a fost pe ecran, a fost o mamă și o bunică și mai uimitoare.
Cunoscută mai ales din seria de filme „Uite cine vorbește“, în care a jucat alături de John Travolta, Kirstie a mai jucat în pelicule precum "Nord şi Sud", alături de regretatul Patrick Swayze, și în serialul de comedie „Cheers“, care i-a adus și un premiu Emmy pentru cea mai bună actriță în rol principal într-un serial de comedie, notează AFP.
Regretata actriță a câștigat un al doilea Emmy pentru interpretarea unei mame singure care își crește fiul autist în filmul "David to Madness" din 2020. În televiziune, a jucat în principal roluri de comedie după Cheers, inclusiv personajul titular din Veronica’s Closet, Kirstie și serialul Scream Queens. La începutul anilor 2000, Alley a creat și a jucat în serialul Fat Actress, interpretând o versiune fictivă a sa, ca actriță supraponderală care încearcă să aibă succes la Hollywood, în timp ce se ferește de tabloide și încearcă să găsească dragostea.
Citește și: Maia Morgenstern, despre secretele vieții de actor: „Mi-e drag și e interesant și e important să cauți”
Kirstie Louise Alley s-a născut în Wichita (Kansas), în 1951, și s-a mutat la Los Angeles în 1980, unde a lucrat mai întâi ca designer de interior. La vremea respectivă, Alley era deja implicată în Biserica Scientologică și își trata dependența de cocaină.