"M-am îmbrăcat spectaculos, țațelor! Dar, dacă voi nu ați știut de acolo de unde sunteți voi, de la coada calului". Mirabela Dauer dă de pământ cu așa-zisele „stiliste”, care și-au permis să o judece
Mirabela Dauer a devenit subiectul unei controverse aprinse după apariția sa la cel mai recent concert. Marea artistă a fost aspru criticată de către internauți din cauza ținutei purtate, iar reacția ei nu a întârziat să apară.
Mirabela Dauer este una din cele mai iubite artiste, iar printre șlagărele sale numărându-se: „Ce dor mi-a fost de ochii tăi”, „Dormeau pe-o frunză două stele” și „Te aștept să vii” („Fotoliul din odaie”). A colaborat cu Savoy, dar și cu Vasile Șeicaru sau Ștefan Hrușcă, ori Raoul.
De-a lungul carierei sale, celebra interpretă aborda un stil vestimentar provocator, chiar îndrăzneț. În ciuda faptului că nu mai este la prima tinerețe, cântăreța nu se ferește să se afișeze cu ținute decoltate, care îi lasă chiar umerii la vedere. Însă, aparițiile sale din ultima vreme au reușit să îi scandalizeze pe cei de acasă. Recent, Mirabela Dauer a fost prezentă la concertului colegului și prietenului ei, Fuego, iar haterii au găsit un nod în papură.
Tot scandalul a pornit, se pare, de la o… jupă! Vizibil deranjată de criticile aduse, artista a reacționat dur și le-a pus la punct pe așa zisele stilise din mediul online.
”Stilistelor care mi-ați scris acolo: în ce hal te-ai îmbrăcat. Stilistelor, sub o rochie elegantă din catifea se pune întotdeauna o jupă! Dar, dacă voi nu ați știut de acolo de unde sunteți voi, de la coada calului, vă spun eu.
Se pune întodeauna o jupă. Deci, m-am îmbrăcat spectaculos, țațelor!”, a spus Mirabela Dauer pe Facebook.
”Am avut astăzi o rochiță când m-am dus la coafor, mai grosuță, lungă, care este o rochiță de casă, de fapt. Dacă aș fi nebun, aș ieși cu ea pe stradă, dar nu pot. Eu sunt fana Mickey Mouse, ea este verde și am un Mickey mare pe toată fața rochiei. Este cumpărată de la piață de la Crângași. Eu sunt un om normal. Decât să mă prindă cu minciuna, mai bine sincer”, a declarat Mirabela Dauer, relatează Wowbiz.ro.
După ce a câştigat titlul de "Femeia anului 2023", Anamaria Prodan stârnit un val imens de reacții, multe dintre ele nu pozitive. Internauţii au făcut comparaţie între impresară şi fondatoarele Asociației „Dăruiește Viață”, cele două doamne care au construit de la 0 un spital pentru copiii blonavi de cancer: "A ajuns țara de râpă, nu-i interesează de oamenii ce fac bine pentru binele și sănătatea populației".