Săndel Bălan, moment emoționant alături de fiica sa, Andreea Bălan, pe scena de la Sala Palatului.
Concertul aniversar al Andreei Bălan, care a marcat 30 de ani de carieră, a fost un eveniment plin de emoție și surprize și a surprins un momentul în care tatăl său a urcat pe scenă.
Săndel Bălan, moment emoționant alături de fiica sa, Andreea Bălan
După ani de tensiuni și neînțelegeri, Andreea și Săndel Bălan au urcat împreună pe scenă și au reușit să îngroape securea războiului printr-un gest emoționant.
Evenimentul a fost cu atât mai special cu cât solista a dezvăluit că iertarea tatălui său a fost unul dintre cele mai dificile, dar și vindecătoare momente din viața sa. Concertul Andreei Bălan de la Sala Palatului a impresionat publicul. Unul dintre cele mai așteptate momente ale serii a fost invitația făcută de artistă tatălui ei, Săndel Bălan, de a urca pe scenă și de a cânta împreună. Deși relația lor a fost marcată de numeroase conflicte în trecut, Andreea a ales să își ierte tatăl, gest pe care l-a descris drept cel mai greu moment din viața sa.
„Pentru mine este cel mai greu moment. Este momentul meu vindecător. Doamnelor și domnilor, aplauze pentru tatăl meu, Săndel Bălan.”, a spus Andreea Bălan cu lacrimi în ochi, în timp ce își îmbrățișa tatăl pe scenă. După ce au reușit să depășească dificultățile tehnice cu microfonul, Săndel Bălan a ținut să împărtășească emoțiile trăite în acea seară specială: „Pentru mine este o seară specială, pentru că sunt alături de minunata mea fiică.
Te iubesc! Sunt mândru de tine… Ești puternică și frumoasă.” Cei doi au interpretat împreună piesa „Flori de tei”, acompaniată de chitara lui Săndel Bălan. Melodia, cu o semnificație aparte pentru familia lor, a fost aplaudată în picioare de întregul public prezent la Sala Palatului. „Flori de tei este piesa pe care o cântam eu alături de Costel Iordache. Fetele din Andre au cântat-o și ele la vremea respectivă.”, a explicat Săndel Bălan pentru viva.ro.
Tatăl Andreei Bălan, declarații emoționante după împăcarea cu fiica sa
După concert, Săndel Bălan a lăudat profesionalismul fiicei sale și organizarea impecabilă a spectacolului. „Au fost momente extraordinare și totul a fost pus la punct, ca și când ar fi fost adus din America spectacolul.
Artiștii au repetat în fiecare zi.”, a spus el. Tatăl Andreei Bălan a descris emoțiile trăite pe scenă alături de fiica sa, spunând că s-a simțit ca un împărat, în timp ce Andreea s-a simțit ca o regină. „I-am spus că sunt mândru de ea și de nepoțelele mele. I-am spus că o iubesc, că întotdeauna am avut mândrie și recunoștință pentru tot ceea ce a realizat.”, a adăugat Săndel Bălan, pentru sursa citată anterior.