Cristina Ciobănașu a oferit declarații neștiute cu privire la perioada în care s-a despărțit de Vlad Gherman. Finalul relației lor a fost unul neașteptat.
Vlad Gherman și Cristina Ciobănașu au format unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din showbiz, iar vestea despărțirii lor la începutul lunii februarie 2021 i-a luat prin surprindere pe fani. Cu toate acestea, cei doi au continuat să își petreacă timpul împreună și au declarat că au rămas în relații bune, cu atât mai mult cu cât sunt în continuare colegi pe platourile de filmare. Atât actorul, cât și fosta sa parteneră sunt acum implicați în alte relații. Actorul formează un cuplu alături de colega sa de platou, Oana Moșneagu, cu care s-a logodit recent. Cei doi postează adesea imagini împreună și nu se sfiesc să arate cât de mult se iubesc. De asemenea, Cristina Ciobănașu este într-o relație cu Alexandru Mureșan de ceva timp, iar imaginile cu cei doi arată cât de fericiți sunt împreună. Chiar dacă acum lucrurile par că s-au liniștit pentru ambii foști parteneri, Cristina Ciobănașu a dezvăluit cum a fost la vremea aceea situația pentru ea.
„Despărțirea de Vlad, care s-a întâmplat acum 2 ani și jumătate, m-a dezechilibrat mult. Au fost foarte mulți oameni care n-au înțeles sau au ales, din spatele tastaturii, să arunce cu hate. Chestia asta pe mine m-a debusolat. Mi-am dorit un pic de umbră, să zic așa.
Mi-am dorit să nu mai atrag atenția oamenilor decât cu ceea ce fac în plan profesional. Mi-am dorit să excelez din punctul ăsta de vedere și să nu mai conteze atât de mult alegerile din plan personal. Mi s-a demonstrat că după 9 ani în care am vorbit frumos despre o relație care chiar a fost frumoasă, (n.red: despărțirea) a fost primită ca un cutremur, ca și cum decizia noastră, a doi oameni care s-au iubit, nu se mai iubesc și au ales să se despartă, ar fi putut fi a altora decât noi doi.
Cristina Ciobănașu, dezvăluiri dureroase:" A fost crunt"
Cristina Ciobănașu a povestit că, fiind prima despărțire din viața ei, a trăit momente dureroase, mai ales că a trebuit să vorbească despre separare în mai multe interviuri.
"A fost crunt. A fost prima despărțire din viața mea. A fost o perioadă de o săptămână în care am făcut un tur pe la toate emisiunile din trust. Stăteam în spate înainte de a intra în emisiune și nici nu ne puteam uita unul la celălalt. Era atât de greu ce aveam de făcut, să vorbim frumos despre ceva ce era atât de dureros și atât de proaspăt”, a adăugat Cristina Ciobănașu.