Close sidebar
Stiri mondene

”M-au dărâmat atât de tare încât cu greu mă adunam” Lili Sandu, la capătul puterilor. Drama prin care trece frumoasa brunetă

Lili Sandu trece prin momente cumplite [Sursa foto: Instagram Lili Sandu]

Lili Sandu a ajuns la capătul puterilor. Vedeta a mărturisit pe rețelele sociale că mama sa se confruntă cu grave probleme de sănătate.


In articol:

Lili Sandu, fosta componentă a trupei Trinity, acum prezentatoare tv, trece prin clipe de coșmar, deși pe micul ecran este mereu cu zâmbetul pe buze, sufletul vedetei este profund îndurerat. Frumoasa brunetă a mărturisit pe rețelele sociale că mama sa se confruntă cu grave probleme de sănătate. 

Lili Sandu, la capătul puterilor. Drama prin care trece frumoasa brunetă

Lili Sandu este una dintre cele mai îndrăgite vedete din showbiz-ul autohton. Ea formează un cuplu împreună cu Silviu Țolu, alături de care are un băiat, pe nume Thomas Jay. Cei doi s-au logodit în 2019, însă până în prezent nu au făcut pasul cel mare, acum vedeta trece prin momente cumplite, după ce mama ei s-a îmbolnăvit de Covid-19 și a fost internată în spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Mama vedetei a început să își mai revină, dar virusul i-a paralizat picioarele. Lili Sandu a mărturisit pe rețelele sociale că simte că a ajuns la capătul puterilor și a postat o fotografie emoționantă în brațele celei care i-a dat viață. 

Ce s-a întâmplat cu mama vedetei
Ce s-a întâmplat cu mama vedetei[Sursa foto: Instagram Lili Sandu]

Citește și: Ce mesaj i-a transmis Dana Rogoz femeii care s-a lăudat că a bătut-o pe stradă: „Pentru copilul meu și pentru alți copii sunt furioasă acum”

Mesajul emoționant postat de Lili Sandu

"Sâmbătă seara în brațele mamei mele, locul asta magic care întotdeauna îmi alină sufletul. L-am implorat pe Dumnezeu prin rugăciuni și lacrimi.. multe lacrimi, să nu mi-l ia. Acum 2 săptămâni nenorocitul asta de coronavirus mi-a îmbolnăvit mama paralizându-i picioarele. Am internat-o de urgență la Matei Balș iar diagnosticul a fost poliradiculonevrita acută o boală neurologică asociată cu infecția acestui virus.

În prima fază, această boală poate provoca și paralizia mușchilor respiratori Iar dacă se întâmpla asta pacientul trebuie intubat și ajutat să respire mecanic. Pe noi ne-a ajutat Dumnezeu să nu trecem și prin așa ceva dar vă spun sincer că zilele acelea, cât încă era în situația critică, m-au dărâmat atât de tare încât cu greu mă adunam să fiu bine pentru Tomi sau să prezint emisiunea. Știu, mă vedeați râzând… dar inima mea era ruptă în bucăți de durere.

Le mulțumesc din suflet doctorilor că au fost ca niște îngeri păzitori care mi-au dat încredere că totul o să fie bine. M-am simțit atât de neputincioasă să-i alin durerile groaznice prin care a trecut și parcă aveam momente când le simțeam și eu, că doar avem aceeiași inimă.. Dar astăzi am plecat de la ea zâmbind.. Tratamentul își face bine efectul, acum este internată la Spitalul Colentina, durerile au mai dispărut și chiar dacă recuperarea va fi de lungă durata știu că rugăciunile mele o vor aduce acasă.", a transmis Lili Sandu, pe pagina ei de Instagram.

Citește și: "De ce mă tot întrebați? Lucrurile care ți se întâmplă în viața asta nu ai cum să le prevezi". Paula Seling, deranjată de întrebările despre divorțul de Radu Bucura. Artista a răbufnit, chiar în direct, în fața tuturor