Ministerul Afacerilor Interne a anunțat că începând cu data de 2 mai, oamenii nu mai pot avea mai mult de trei prenume în buletin. Această decizie a venit după ce, au observat că un număr mare de român aleg să pune mai multe nume copiiilor, cel mai probabil, din dorința rudelor apropiate.
Autoritățile spun că cel mai lung nume are nici mai mult nici mai puțin de nouă cuvinte
„Mama, tata, cei patru bunici, naşa, naşul şi poate moaşa. În total 9. Probabil aşa a apărut cel mai lung prenume al unei persoane din România care conţine 9 cuvinte. Nouă cuvinte. Ne gândim că fiecare dintre cei enumeraţi au vrut să contribuie.
Astfel, „tot ce putem să vă spunem este că începând cu 2 mai, prenumele unei persoane nu poate fi format din mai mult de trei cuvinte”, a precizat sursa citată, potrivit News.ro.
Astfel, dacă urmează să vină pe lume un copil în familia ta și aveai de gând să-i pui mai multe nume, trebuie să te gândești mai cu atenție și să faci o alegere.