Ne mai desparte foarte puțin timp până la marea premieră a show-ului ce pune preț pe inteligența românilor! Sâmbătă, de la ora 20:00, se vor deschide porțile emisiunii ce va aduce publicului o combinație reușită de concurs de cultură generală, tensiunea specifică unei asemenea competiții, premii uriașe puse la bătaie, celebrități și personaje inedite.
Sâmbăta aceasta, în prima ediție “Tu urmezi!”, Maia Morgenstern, una dintre cele mai mari actrițe de teatru și film din România, se va afla în platoul emisiunii.
“Suntem prieteni, colaboratori de-o viață. Ne ascultăm unul pe celălalt. Avem lucruri să ne spunem. (…) Am venit cu mare emoție, curiozitate la emisiune. E formidabil că oamenii au curaj să participe…”, a spus marea actrița.
Concurenţii stau la coadă şi ajung pe rând faţă în faţă cu Dan Negru, la pupitrul unde se află o serie de premii, ascunse în cilindri pe care participanții ii vor alege după ce răspund corect la cel puțin trei întrebări din cele patru adresate de Dan Negru (“Tripletă”). Sumele din cilindri variază între 5.000 de lei şi 150.000 de lei. În plus, concurenţii pot să-şi adjudece şi jackpot-ul în rundă finală, în valoare de 100.000
Nu pierdeţi, din 3 septembrie, de la 20:00, în fiecare sâmbătă, întâlnirea cu un game show pentru toată familia, unicul show în care se stă la coadă la cultură generală.