Theo Rose este una dintre cele mai apreciate artiste de la noi și este în culmea fericirii după ce a anunțat că așteaptă primul ei copil alăruri de Anghel Damian.
Nina Diaconu, mama lui Theo Rose, abia așteaptă să fie bunică și să își strângă nepotul sau nepoata în brațe. Ea este extrem de fericită pentru fiica ei și a vorbit despre relația pe care Theo o are cu regizorul serialului „Clanul”, Anghel Damian. De asemenea, aceasta a oferit detalii și despre nunta pe care o plănuiesc.
„Nu am discutat cu ei despre nuntă, pentru că este strict problema lor. Noi, ca părinți, trebuie să avem mintea deschisă, să gândim deschis, nu mai trăim vremurile care erau acum o sută de ani.
Theo Rose se simte foarte bine și se bucură, alături de familie și prieteni, de cea mai frumoasă perioadă din viața ei. Mama ei recunoaște că are numai cuvinte de laudă la adresa iubitului fiicei sale, spunând că este un bărbat înțelept, care și-a făcut un drum în viață. Ea a dezvăluit că a rămas impresionată de Anghel Damian, acesta fiind foarte atent și responsabil cu artista.
„ Ne bucurăm de aceste momente frumoase alături de ei. Este incredibil ce se întâmplă. Theo este bine și se bucură de această perioadă frumoasă din viață ei. Anghel Damian este așa cum nu am mai văzut până acum. Un băiat înțelept, cu un rost în viață, este o persoană caldă și plăcută, este absolut minunat. I-am și zis că este ceva ce nu vezi tot timpul! Pe lângă asta, el este foarte responsabil cu fiica mea. Este ceva ce noi nu am mai văzut. Are grijă de ea să nu se obosească prea mult, să îi fie bine. O iubește și o protejează la fiecare pas”, a mai declarat Nina Diaconu.