Close sidebar
Stiri mondene

Maria Buză, despre visul de a deveni actriță. Cum au reacționat părinții ei când le-a spus că a intrat la Teatru: "A început circul"

Maria Buză  [Sursa foto: Facebook, colaj Radio Impuls]

Maria Buză a dezvăluit detalii neștiute despre cum a ajuns să facă actorie. Iată cum le-a dat vestea părinților ei!


In articol:

Maria Buză se remarcă ca una dintre cele mai îndrăgite actrițe de teatru și film din România, fiind un real exemplu pentru tinerii artiști care își doresc o carieră longevivă exact ca a sa. Mereu cu zâmbetul pe buze, mereu cu o dispoziție extraordinară și cu cuvinte frumoase la purtător, actrița a discutat public despre cum au reacționat părinții în momentul în care au aflat vestea cea mare, că a intrat la Actorie.

"Părinții mei, când nu se certau, că aveau obiceiul ăsta prost, erau niște persoane foarte haioase, cu simțul umorului, puși pe șotii și distractivi tare, de asta îmi și părea atât de rău și mă supăram, și nu știam cât de târziu să mă întorc acasă, tot să treacă timpul, să îi știu liniștiți, să nu îi mai văd certându-se. Mda. Tata nu mai este. A murit în anul când l-am născut pe Andrei.

Acum 21 de ani. Când am intrat la Facultatea de Teatru, în anul 1993, și le-am dat vestea cea mare, a început circul! „Cu mine seamănă, dragă, talentată și deșteaptă, spunea tata. Mama: „Fugi de-aci, cu mine seamănă! Eu sunt talentată la film și fac glume, nu tu!. Tata cânta la fluier și în tinerețe a fost și el în orchestra din sat de acolo, de unde era, și mândru tare se lăuda cu asta și se credea mai presus de mama. Le-am spus că îi iubesc pe amândoi și le moștenesc talentul amândurora. Mi-e dor de el! Mi-aș fi dorit să trăiască mai mult și să stea mai mult cu noi. Tata era croitor și mama – taxatoare la ITB. Acum mama este pensionară, are 89 de ani", a spus Maria Buză pentru Viva.ro.

Maria Buză parinti
Maria Buză [Sursa foto: Facebook/ Maria Buză ]

Citește și: Maria Buză, mărturisiri neștiute despre prietenia cu Lia Bugnar! Ce a spus abia acum actrița despre fosta iubită a lui Anghel Damian: „A fost și un mic incident”

Maria Buz ă, despre viaţa de familie

Pe lângă cariera sa de succes, vedeta a reușit să îmbine armonios și viața personală. Nu mulţi ştiu că Maria Buză cântă de ani buni alături de soţul ei, George Pătraşcu e violonist. Cei doi împart şi scena, dar şi căminul: "Pentru mine şi-n general, cred că pentru toate cuplurile de acest gen, e benefic şi construc­tiv, pentru că la evenimente, petrecem foarte multe ore în noapte. Ar fi fost dificil să fi fost cu altcineva şi să petrec nopţile în altă parte... În plus, avantajul din faptul că împărţim pasiunea pentru muzică e şi că mă-nvaţă să cânt. Iar încununarea acestui fapt e acest al patrulea album, pe care l-am lansat recent împreună, „Fetele de măritat“.

Maria Buză 
Maria Buză [Sursa foto: Facebook/ Maria Buză ]

Artista a mai explicat că soţul e destul de critic cu ea: "Foarte greu îl pot mulţumi. Mă rog, el ca să nu mă mai supere, nu-mi mai zice tot ce greşesc, le mai trece cu vederea. În schimb, într-o seară, ţin minte că am ajuns acasă şi abia când ne-am băgat în pat a zis: „Foarte bine ai cântat azi!“. Dar ştii cum cântasem? Sonorizarea era într-un cămin cultural. Spaţiul era pentru 300 de oameni şi veniseră 600. Şi-atunci au scos mese şi covoare şi-afară. Iar orchestra cânta înăuntru, pe scena din cămin, şi eu afară. A fost singura mea nuntă la ţară, unde cânţi până rupi bătătura, nu ca la Bucureşti, cu intervenţii de 45 de minute."

Citește și: Maria Buză a avut parte de o cerere în căsătorie atipică: „Nu mai aducea vorba nici de măritiș” Artista și soțul său sunt la fel de îndrăgostiți ca în prima zi: „Sperăm așa să ne tot fie”