• Aiud 95.2
  • Alba-Iulia 99.7
  • Bacău 88.8
  • Bârlad 104.9
  • Bistrița 97.3
  • Botoșani 91.1
  • Brașov 91.9
  • București 88.0
  • Buzău 96.7
  • Câmpeni 96.2
  • Câmpina 88.6
  • Cluj-Napoca 101.5
  • Constanța 96.9
  • Craiova 92.0
  • Focșani 95.3
  • Piatra Neamț 102.3
  • Ploiești 88.3
  • Râșnov 104.5
  • Sibiu 88.4
  • Sinaia 103.6
  • Tg. Mureș 106.4
  • Timișoara 93.9
  • Tulcea 91.4
Stiri mondene

Maria Dragomiroiu a rememorat anii copilăriei. Marea interpretă de muzică populară nu a avut o viață ușoară: "Mâncam dude cu porcii"

Maria Dragomiroiu a rememorat anii copilăriei
Maria Dragomiroiu [Sursa foto: Facebook]
Maria Dragomiroiu, cântăreața care a cucerit simpatia multor români cu felul său carismatic și calitățile vocale, a rememorat cu nostalgie momentele petrecute acasă, în sânul familiei.

Maria Dragomiroiu este una dintre cele mai apreciate artiste din țara noastră, iar poveștile și sfaturile sale sunt ascultate de toată lumea, indiferent de vârstă. La vârsta de 68 de ani, solista se întoarce mereu în copilărie, rememorând cu nostalgie momentele petrecute acasă, în sânul familiei. A trăit ca mulți români din generația sa la țară, fără a avea prea multe. Dar asta a format-o ca om și a ajutat-o să prețuiască viața pe care o duce în prezent.

Cu nostalgie, artista și-a amintit recent despre începuturile sale. Și-a amintit cum mergea cu vitele și porcii pe deal. Momente simple, dar minunate. Nu a avut o viață ușoară, însă nu se plânge deloc. Nu avea televizor și de asemenea, a trăit la țară. Mânca dude cu porcii, se urca în copaci și asculta muzică la radio. De asemenea, Maria Dragomiroiu a mai dezvăluit că în total erau trei frați și doi părinți.

Eram mică, eram la țară cu porcii și cu vitele pe deal. Nu aveam televizor. Mâncam dude cu porcii. Mergeam cu porcii la dude, pe marginea drumului, mă urcam în dud și îl scuturam. Eu așa am început să prind drag de cântecul popular, ascultând la radio, care stătea în camera noastră mare de 9 m pătrați, unde încăpeau două paturi și o măsuță mică.Eram 3 frați și 2 părinți care dormeam acolo.

Acolo dormeam, acolo mâncam, acolo depănam povești la lumina lămpii", a dezvăluit Maria Dragomiroiu.

Maria Dragomiroiu copilarie
Maria Dragomiroiu [Sursa foto: Facebook]

Citește și: Motivul pentru care Maria Dragomiroiu nu vrea să locuiască cu copiii ei! A vorbit sincer despre asta: „Dar de ce să mă doară sufletul dacă e ceva care nu îmi convine”

Marea interpretă de muzică populară a vorbit cu drag și despre debutul său muzical cu melodia „Floarea din grădină”.

Solista a explicat că fiecare moment și fiecare întâlnire au contribuit la construirea cărămizilor fundamentale ale carierei sale impresionante:" Acesta a fost cel mai important, Floarea din grădină. Am câștigat și am câștigat cu nota 10. Am fost foarte fericită și mi-am dat seama că ăsta este drumul meu, că nu-mi doresc să fac altceva decât să cânt. În primul rând, pentru bucuria sufletului meu și această bucurie să o împart cu oamenii.
Oamenii m-au primit cu atâta bucurie, atâta plăcere și mi-au dat încredere în mine. Câte un pas, câte un pas, câte o cărămidă, câte un om, o întâlnire, așa am ajuns până aici. Nu a fost ușor"
.

Maria Dragomiroiu: „Nu aveam bani să iau pâine”

Artista a locuit alături de soț și cei doi copii într-o singură cameră, la demisolul unui bloc înainte de a intra în lumea muzicii populare. Avea lipsuri financiare încât uneori nu-și permitea o pâine. După ce s-au mutat în București în 1970, Maria Dragomiroiu a început să muncească intens în clădirea unei cariere muzicale. Ca drept dovadă, trofeul ,,Floarea din grădină” a fost cel care i-a deschis artistei calea spre succes.

Maria Dragomiroiu copilarie
Maria Dragomiroiu [Sursa foto: Facebook]

Citește și: Maria Dragomiroiu a dezvăluit secretul tinereții sale veșnice! Cum reușește interpreta să țină ridurile departe, la vârsta de 68 de ani: „Investesc în asta”

"Eram foarte săracă! Nu aveam bani să iau pâine a doua zi pentru copii. Norocul meu a fost ca am început sa cant, din cântec mi-am crescut copiii. Când erau mici, îmi doream sa ajungă să nu mai facă pe ei. Nu aveam pamperși atunci, spălam de mâna aplecată peste cada, fierbeam într-un cazan scutecele. Am stat lângă fostul restaurant Budapesta, în 75 s-a inundat din cauza lucrărilor la metrou. Stăteam la demisol, tot într-o cameră, cu soțul și cei doi copii. Atunci a intrat apa de aproape un metru, nu se mai putea sta acolo. De la primărie mi s-a dat repartiție în Berceni, într-un apartament cu trei camere. Eram foarte fericita ca aveam alte condiții pentru copii”, spunea Maria Dragomiroiu.