Maria Dragomiroiu este una dintre cele mai apreciate artiste din țara noastră, iar poveștile și sfaturile sale sunt ascultate de toată lumea, indiferent de vârstă. La vârsta de 68 de ani, solista se întoarce mereu în copilărie, rememorând cu nostalgie momentele petrecute acasă, în sânul familiei. A trăit ca mulți români din generația sa la țară, fără a avea prea multe.
„ Eram mică, eram la țară cu porcii și cu vitele pe deal. Nu aveam televizor. Mâncam dude cu porcii. Mergeam cu porcii la dude, pe marginea drumului, mă urcam în dud și îl scuturam. Eu așa am început să prind drag de cântecul popular, ascultând la radio, care stătea în camera noastră mare de 9 m pătrați, unde încăpeau două paturi și o măsuță mică.Eram
Marea interpretă de muzică populară a vorbit cu drag și despre debutul său muzical cu melodia „Floarea din grădină”.
Artista a locuit alături de soț și cei doi copii într-o singură cameră, la demisolul unui bloc înainte de a intra în lumea muzicii populare. Avea lipsuri financiare încât uneori nu-și permitea o pâine. După ce s-au mutat în București în 1970, Maria Dragomiroiu a început să muncească intens în clădirea unei cariere muzicale. Ca drept dovadă, trofeul ,,Floarea din grădină” a fost cel care i-a deschis artistei calea spre succes.
"Eram foarte săracă! Nu aveam bani să iau pâine a doua zi pentru copii. Norocul meu a fost ca am început sa cant, din cântec mi-am crescut copiii. Când erau mici, îmi doream sa ajungă să nu mai facă pe ei. Nu aveam pamperși atunci, spălam de mâna aplecată peste cada, fierbeam într-un cazan scutecele. Am stat lângă fostul restaurant Budapesta, în 75 s-a inundat din cauza lucrărilor la metrou. Stăteam la demisol, tot într-o cameră, cu soțul și cei doi copii. Atunci a intrat apa de aproape un metru, nu se mai putea sta acolo. De la primărie mi s-a dat repartiție în Berceni, într-un apartament cu trei camere. Eram foarte fericita ca aveam alte condiții pentru copii”, spunea Maria Dragomiroiu.