Marina Almășan și Georgică Cornu au decis să se despartă după 12 ani de relație. Deși jurnalista își dorea o despărțire civilizată, a ajuns să fie implicată într-un adevărat război cu fostul partener. În timp ce ea declara că se teme de cel care i-a fost alături mai bine de un deceniu, omul de afaceri susținea că nu vrea să îi facă rău, ci doar să se împace cu ea. Ulterior, vedeta a cerut ordin de restricție împotriva lui Georgică Cornu. Bărbatul a făcut recurs, astfel că luni s-a întâlnit cu Marina Almășan la tribunal. Iată ce are de spus jurnalista după întâlnirea în instanță.
Georgică Cornu a făcut recurs la ordinul de restricție primit în luna iulie, asstfel că luni, 2 septembrie s-a întâlnit cu Marina Almășan în tribunal. La începutul lunii august bărbatul a fost obligat să poarte și o brățară de monitorizare pe o perioadă de patru luni. Cei doi au fost audiați împreună cu martorii lor, însă se pare că s-au contrazis în declarații.
„Pai…ce să fie?! Contestația lui Cornu, la ordinul de restricție. Am fost audiați amândoi, am asistat la o avalanșă de dezinformări și minciuni, ale unui om care, deși susține că m-a iubit, nu înțelege că dragoste cu de-a sila nu se poate.
Sunt mâhnită și dezgustată că, din despărțirea civilizată pe care o meritam, Cornu m-a atras în latrină. Dar, asta e crucea mea. N-am avut puterea să duc până la capat primele tentative de despărțire de acum 6 ani, îmi merit soarta! Mă simt apărată acum de noua lege, intrată în vigoare sâmbătă, dar și de un avocat pe care-l prețuiesc nespus:
Avocatul Marinei Almășan, Adrian Cuculis, a declarat că decizia instanței se va afla în cursul zilei de marți. Mai mult chiar, el a explicat că îl va da în judecată pe fostul partener al jurnalistei datorită afirmațiilor pe care acesta le-a făcut la adresa lui. Cunoscutul avocat cere despăgubiri în valoare de 20.000 de euro.
„În principal discutăm despre un unic termen de judecată ce s-a isprăvit astăzi la Tribunalul București. Deși nu este genul meu să fac asemenea comentarii, mă văd nevoit să-ți spun că majoritatea afirmațiilor făcute în sala de judecată de către partea adversă a fost mai degrabă calomnioase atât la adresa victimei, respectiv a doamnei Marina Almășan, dar și cu privire la persoana mea.
Acest lucru m-a determinat să cer instanței de Judecată consemnarea anumitor declarații în caietul grefierului pentru ca, în perioada următoare, să-l pot chema în judecată pe Giorgică Cornu pentru plata de despăgubiri în valoare de 20.000 de euro! Așteptăm decizia definitivă mâine!”, a precizat avocatul Adrian Cuculis, pentru aceeași sursă.