• Aiud 95.2
  • Alba-Iulia 99.7
  • Bacău 88.8
  • Bârlad 104.9
  • Bistrița 97.3
  • Botoșani 91.1
  • Brașov 91.9
  • București 88.0
  • Buzău 96.7
  • Câmpeni 96.2
  • Câmpina 88.6
  • Cluj-Napoca 101.5
  • Constanța 96.9
  • Craiova 92.0
  • Focșani 95.3
  • Piatra Neamț 102.3
  • Ploiești 88.3
  • Râșnov 104.5
  • Sibiu 88.4
  • Sinaia 103.6
  • Tg. Mureș 106.4
  • Timișoara 93.9
  • Tulcea 91.4
Stiri mondene

Marina Voica, despre căminele de bătrâni: "A fost și scandal, ceva îngrozitor ce am aflat". Cine e bărbatul care este sprijinul doamnei muzicii ușoare românești: "Pe el mă bazez mereu"

Marina Voica
Marina Voica [Sursa foto: Facebook/ Marina Voica, colaj Radio Impuls]
Marina Voica a dezvăluit cine este bărbatul în care are cea mai mare încredere.

Marina Voica continuă să susțină spectacole și să participe la evenimente, menținându-și astfel legătura cu publicul. Doamna muzicii ușoare românești a ales să-și petreacă ultimii 21 de ani într-un loc pitoresc și liniștit, departe de agitația orașelor mari. Căsuța sa cochetă din Breaza, județul Prahova, a devenit un adevărat refugiu, unde se bucură de aerul curat și de frumusețea naturii care o înconjoară. În cadrul unui interviu oferit recent, artista generației de aur a muzicii pop-soul a recunoscut că a vizitat un azil de bătrâni și a dezvăluit cine este bărbatul care o ajută în gospodăria ei de la Breaza.

„Am auzit că, în străinătate, la căminul de bătrâni ești ca la hotel. Aici, în România, e rău să ajungi la azil, dar, uneori, poate că nu ai încotro. A fost și scandal, ceva îngrozitor ce am aflat, de prin căminele de bătrâni. Când zici azil, în România, te gândești la ceva groaznic, la ceva ce nu e demn pentru un om. Foarte puține azile sunt bune", a mărturisit artista pentru Click.ro.

Marina Voica, celebră cu refrenul „Și, afară, plouă, plouă", a vizitat chiar și azilul din Breaza: „Și, aici, în Breaza, este ca un fel de azil, într-un fel de hotel. În urmă cu 15 ani, chiar l-am vizitat, de curiozitate, căci nu se știe ce va fi cu fiecare dintre noi. În America e altceva, cu cât țara e mai bogată, cu atât și azilele și spitalele sunt mai dotate. La Breaza este și un spital de boli pulmonare, cu mâncare bună, cu doctori specialiști, vin aici pacienți din toată țara, la tratament, sunt foarte multe mașini parcate.

Tot în Prahova, mai sunt câteva spitale despre care și cei mai pretențioși pacienți susțin că au fost mulțumiți de îngrijire", a mai povestit doamna muzicii ușoare românești.

Marina Voica
Marina Voica[Sursa foto: Facebook/ Marina Voica]

Citește și: VIDEO Andrei Bănuță, concert emoţionant alături de Marina Voica. Prestația artiștilor, una de nota 10

Bărbatul care o ajută pe Marina Voica în gospodăria ei de la Breaza

Am un grădinar care mă ajută, an de an, pe el mă bazez mereu. Fac exact ce spune el. Încă nu ne-am apucat de grădină, în luna martie nu am încredere niciodată, chiar dacă se termină, pentru că brusc iar vine frigul și poate îngheța tot", a mai menționat Marina Voica, exclusiv pentru Click!

Marina Voica, dezvăluiri din relația cu regretatul ei soț, Viorel Teodorescu

Marina Voica a fost căsătorită de două ori. Prima dată, artista a avut o cănicie cu Marcel Voica, iar ulterior s-a căsătorit cu medicul Viorel Teodorescu, ce s-a stins din viață la vârsta de 41 de ani, răpus de cancer. Atunci când și-a cunoscut cel de-al doilea soț, Marina Voica era căsătorită încă, astfel că l-a părăsit pe primul soț pentru a-și trăi povestea de dragoste cu cel care a cucerit-o definitiv. Medicul Viorel Teodorescu era îndrăgit și de familia artistei, iar ea are și acum numai cuvinte de laudă la adresa lui.

„A venit alt om care a fost un bărbat adevărat, puternic, fermecător, nu am putut să-i rezist. Ce curaj am avut să părăsesc apartamentul de pe Calea Victoriei, asta numai eu puteam să o fac și o rusoiacă. O româncă nu, e foarte cerebrală. Au supt din laptele mamelor o anumită educație, una foarte bună. Dacă stau să mă gândesc, nu puteam să stau cu Marcel. Prea mare diferență era totuși. Sunt din familie de oameni intelectuali și el a fost prima generație încălțată. Nu e vina lui și nici vina mea. N-avea cum (să mă înțeleagă). El nu știa că eu aveam talent. Era foarte capabil, dar nu aveam nimic în comun. Când eram studenți era drăguț, vorbea stâlcit rusește, drăguț, frumușel, iubit de gașca noastră moscovită. Dar l-am văzut la locul lui. Și când a venit Viorel, tot din familie intelectuală, e cu totul altceva. Noi eram ca doi prieteni, nu ne săturam să vorbim de orice. Așa îmi lipsește. (…) Tata și fratele meu nu l-au iubit pe Marcel. În schimb, de Viorel au fost amândoi îndrăgostiți. Când veneam în Rusia, eu nici nu mai existam. Tata spunea: „Când mă uit la Viorel, parcă sunt eu în tinerețe, plin de temperament, plin de ambiție'. Cumpăra fel de fel pentru casă să construiască, pentru mașină. Și tata era înnebunit”, a povestit în cadrul podcastului „Altceva cu Adrian Artene”.

Marina Voica
Marina Voica[Sursa foto: Facebook/ Marina Voica]

Citește și: Marina Voica, victima infidelității: "Am iubit pe cine nu a meritat"