Close sidebar
Stiri mondene

Mario Fresh, adevărul despre căsătoria cu Alexia Eram: „Pentru ce să fac treaba asta?”

Mario Fresh [Sursa foto: Captură YouTube]

În emisiunea „Detectorul de minciuni”, Mario Fresh a vorbit sincer despre căsătoria cu Alexia Eram. Artistul a luat pe toată lumea prin surprindere. Uite ce dezvăluiri a făcut!


In articol:

Mario Fresh și Alexia Eram sunt mai îndrăgostiți ca niciodată! Cei doi trăiesc una dintre cele mai frumoase povești de iubire. De-a lungul relației lor, au apărut numeroase zvonuri în mediul online cu privire la o posibilă căsătorie. Invitat în platoul emisiunii „Detectorul de minciuni” de pe pagina de Youtube Kanal D România, Mario Fresh a vorbit despre căsătoria cu Alexia Eram.

Deși se iubesc, artistul susține că nu a simțit până în acest moment să-și ceară partenera de viață în căsătorie, spunând că sunt foarte tineri. 

Mario Fresh, adevărul despre căsătoria cu Alexia Eram: „Pentru ce să fac treaba asta?”
Mario Fresh[Sursa foto: Captură YouTube]

„Am 21 de ani și ea 20, avem o relație de cinci ani, într-adevăr, dar suntem foarte tineri și pentru ce să fac treaba asta? Până la urmă e vorba doar de un inel și de un act. Pot să-i iau un inel foarte frumos și fără să fim logodiți sau ceva.

Fiecare moment cu frumusețea lui.(...) Până acum nu am avut niciun moment ca să o cer în căsătorie. Trebuie să trecem printre niște perioade ca să ajungem acolo”, a spus Mario Fresh pentru theXclusive.

Cum s-au cunoscut Alexia Eram şi Mario Fresh?!

Deși formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din showbiz-ul românesc, puține persoane știu cum s-au cunoscut cei doi. În cadrul unui interviu, Alexia Eram a declarat că înainte de a forma un cuplu, aceasta îl plăcea pe Mario Fresh din punct de vedere artistic. Conform spuselor sale, mama ei, Andreea Esca, a fost cea care a ajutat-o să-l întâlnească pe artist.

Mario Fresh, adevărul despre căsătoria cu Alexia Eram: „Pentru ce să fac treaba asta?”
Alexia Eram și Mario Fresh[Sursa foto: Instagram]

„În mai 2016, când Alex Velea a lansat piesa «Ziua mea». Eu știam că urma să mergi la lansare și ți-am spus că, dacă este Mario acolo, să mă chemi, pentru că mie îmi plăcea de Mario ca artist. Acolo, ai pus-o pe Antonia să-mi facă cunoștință cu el și am stat de vorbă cu el toată seara.

Când am plecat, m-a întrebat care este contul meu de Instagram și dacă vreau să îmi dea numărul lui sau dacă vreau să i-l dau eu pe al meu", povestise Alexia Eram.