Marisa Paloma, câștigătoarea ”Bravo, ai stil!”, și-a îndeplinit visul! Fosta concurentă este însărcinată pentru prima oară. Atât ea, cât și logodnicul ei, Liviu Stanciu, se simt pregătiți să devină părinți și sunt nerăbdători să facă cunoştinţă cu noul membru al familiei. Marisa Paloma și-a anunțat fanii printr-un mesaj pe care l-a postat pe contul său de Instagram, alături de un filmuleț emoționant.
„Bine ai venit în familie!!! Am plâns mult. Este pentru prima dată când pățesc asta. Să nu pot să văd un video de câteva minute până la capăt. Este pur și simplu o emoție puternică pe care nu o pot controla. Nu știu ce să vă scriu. Am lacrimi in ochi și cu greu îmi găsesc cuvintele.
Și toate datorită lui @liviu_stanciu ,omul care mi-a fost alături pe tot parcursul meu și care a contribuit semnificativ la toată evoluția mea de până acum. Care a știut încotro să mă îndrume și care când am ajuns la capăt, l-a mutat puțin mai incolo. Am apusul și marea în față, pe cel mai drag și iubit om de pe planetă lângă mine, și pe cel/cea care va întregi în curând această familie.
Marisa Paloma și Liviu Stanciu s-au cunoscut în anul 2017 în culisele emisiunii la care a participat bruneta. De atunci nu s-au mai despărțit, iar acum au făcut marele anunț, acela că vor deveni părinți pentru prima oară. În 2020, căștigătoarea ”Bravo, ai stil” a fost cerută în căsătorie.