Matei Dima de la BRomania a stat pe bara aproximativ doua luni in calitate de burlac, dar iata ca acum a dat lovitura si cel mai proaspat cuplu din showbizul autohton a fost surprins intr-un club. Paparazzi de la cancan.ro au reusit sa surprinda imaginile verii si astfel toata lumea sa afle ca Matei Dima, talentatul actor si scenarist nu mai este un barbat singur, ci are o iubita la fel de celebra, pe Teodora Stoica.
Chiar daca este ravnit de multe domnisoare, Matei Dima nu a fost niciodata un vanator considerandu-se un barbat care nu isi doreste aventuri, ci doar relatii serioase, dupa cum marturisea intr-un interviu in urma cu doua luni.
"Vreau să anunț, mi-ar plăcea să am o familie. De ce gemenii fac femeile să fugă? Dar nu e adevărat, că ele își dau ochii peste cap când aud că sunt gemeni, dar e ca o atracție fără de care nu poți să trăiești. Te prefaci doar că nu îți place. Devine o provocare mai mare să-l schimbi când auzi că e gemeni. Și atunci spui „haaa, păi nu te aduc eu pe calea cea bună?’.
Chiar mi-aș dori la un moment dat (n.r. – să aibă o familie). Mă rog, aș vrea măcar să mă apropii de o potențială familie. Adică să fie în buză măcar, ca la un campionat, să ajung în semifinale. Cred că am intrat în prima rundă de play-off abia. Vreau să mă duc acolo la finală, să pierd la penalty. Ideal ar fi, la vârsta mea, să știu ce îmi doresc și să nu mai pierd… te poți înscrie la un date cu mine, dacă îmi arăți biletele la trei dintre cele opt filme pe care le-am făcut!"
Teodora Stoica, unicul copil al lui Mihai Stoica, managerul echipei de fotbal FCSB, a trecut printr-o luptă dificilă cu cancerul în stadiu avansat la vârsta de 24 de ani. Nu a făcut niciodată public calvarul prin care a trecut, iar Meme Stoica a preferat să ducă în liniște incertitudinea și durerea de a-și vedea copilul trecând prin cele mai grele momente. Diagnosticul de cancer a venit ca un șoc atât pentru Teodora, cât și pentru familia sa.
A trebuit să fie tiroidectomie totală (eliminarea unei părți sau a întregii glande tiroide), că era malign, că aveam metastaze la plămâni și la coloană, la os. Nu plâng… Eu nici n-am știut de metastazele la os, am aflat după mult timp. După operație trebuie să faci un tratament cu iod radioactiv. Trebuie să iei o pastilă și să stai patru zile în spital.
Dar eu aveam o mare frică de singurătate și după operație, când ești vai de capul tău, nu vrei să stai singur. Am făcut de două ori tratamentul cu iod, dar se vorbea atunci că trebuie să-l fac de 6-7 ori, dar am scăpat cu două terapii. Doctorul care a examinat proba a zis: „Cum se poate așa ceva, la o persoană atât de tânără?„. Nu înțelegea, nu își explica. Și când pui întrebarea, e destul de rău. Asta a fost problema cea mai mare, jur, când îi vezi pe cei din jur și te simți vinovat că tu ai atras așa ceva, uită-te la oamenii ăștia ce le faci" , a dezvăluit fiica lui Meme Stoica în podcastul „Acasă la Măruță'.