Maurice Munteanu este unul dintre cei mai apreciați critici de modă de la noi din țară. Juratul „Bravo, ai Stil” vorbește destul de rar despre viața sa personală, dar duminica aceasta, fiind invitat în emisiunea moderată de Cosmin Cernat, și-a deschis sufletul și a făcut cele mai sincere declarații.
Maurice Munteanu nu a fost pasionat doar de modă. Criticul de modă a dezvăluit la Invitatul de 12 că în copilărie a jucat o perioadă polo și are amintiri plăcute din acea perioadă.
„În perioada comunistă mă ocupasem de polo la juniori. Am făcut vreo 3-4 ani, doar că a trebuit să mă retrag pentru că ar fi trebuit să aleg între sport și școală. În urma unor discuții, am ales să întrerup treaba asta cu polo, dar să știi că am niste amintiri foarte frumoase.
Maurice Munteanu este de 18 ani și fashion editor al revistei de modă Elle și spune că această experiență l-a dezvoltat foarte mult, scrisul fiind, una dintre pasiunile sale.
„Întotdeauna mi-a plăcut să scriu. Și aici practica contează enorm și tot timpul am fost de părere că nu te poate învăța nimeni să scrii. Acel condei e un har, dar și acel har trebuie ajutat. Treaba asta cu Elle-ul m-a ajutat foarte mult și a contribuit pentru că a dezvoltat o zonă pe care nu o activasem. Partea asta cu jurnalismul e o treabă foarte complexă. În România nu există foarte mulți cronicari de modă care să pună bazele acestei fundații. Prin editoarelele de la Elle am încercat să pun bazele unei fundații care să deschidă posibilitatea și altor tineri de a se orienta către treaba asta cu jurnalismul de modă, care mi se pare o temă foarte ofertantă. Subiecte vor exista în permanență”, a mai declarat Maurice Munteanu la „Invitatul de 12”.