Li s-a reproşat în special că au dat dovadă de insensibilitate apărând alături de premierul ţării, cu vederi republicane, în timp ce regele Charles şi prinţesa Kate se află în spital. Subiectul este cu atât mai sensibil cu cât William şi Kate au avut o primire controversată în timpul vizitei lor oficiale în Caraibe în 2022. Demonstranţii s-au adunat pentru a critica vizita şi pentru a cere despăgubiri pentru sclavie.
Citește și: Cine este și cu ce se ocupă Ada Maria Ileana, reprezentanta României la Miss World 2024 din India
Jamaica, care este un regat din Commonwealth, îl are ca şef de stat pe regele Charles. La fel ca Barbados, care a devenit republică în 2021, ţara ar dori să se elibereze de coroana britanică şi să devină o republică de sine stătătoare. Tabloidele britanice, precum Daily Mail şi Daily Mirror, au fost criticate în mod regulat şi acţionate în instanţă de soţii Sussex. The Sun este deosebit de dur, susţinând, cu ajutorul unor experţi regali, că soţii Sussex au o "nevoie disperată de a fi văzuţi" şi că trimit un "mesaj clar" prin vizita lor în Jamaica înainte de operaţia regelui Charles.
Poporul britanic este încă sub efectul veştii că prinţesa Kate a fost spitalizată pentru o operaţie misterioasă, iar Charles a fost internat pentru o operaţie minoră la prostată."Este un comportament stângaci şi foarte provocator. Pare să nu le mai pese de ceea ce spun sau fac", a declarat pentru tabloid Ingrid Seward, autoare a unor cărţi despre regalitate.
Daily Mail citează, de asemenea, experţi regali care spun că "acest lucru trimite un mesaj că ei susţin o ţară care încearcă să scape de rege". Aceştia "au ales în mod clar acest moment dificil pentru a reaminti familiei regale ce au pierdut", a adăugat comentatorul. "Transmite mesajul că ei susţin această ţară când nu au găsit timp să îşi arate public sprijinul pentru rege şi prinţesa de Wales", spune editorialistul regal Phil Dampier, tot de la Daily Mail.
La avanpremieră, Meghan şi Harry s-au pozat cu premierul Andrew Holness şi soţia acestuia. Politicianul declarase în 2022, în timpul vizitei oficiale a lui William şi Kate, că ţara sa "merge înainte" şi intenţionează "să îşi atingă rapid (obiectivele de dezvoltare şi să îşi realizeze (adevăratele) ambiţii ca ţară independentă, dezvoltată şi prosperă".
În timp ce ţările membre ale Commonwealth-ului nu pun sub semnul întrebării organizaţia, sentimentul republican se răspândeşte în rândul ţărilor care încă îl au ca şef de stat pe monarhul britanic, în urma mişcării Black Lives Matter.