Locuitorii din județele Constanța și Tulcea au primit în noaptea de sâmbătă spre duminică un mesaj RO-Alert prin care au fost atenționați că ar putea să cadă obiecte din spațiul aerian, după un atac al Rusiei asupra Ucrainei.
„Există posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian. Păstrați-vă calmul! Adăpostiți-vă în beciuri sau în adăposturi de protecție civilă. În lipsă de adăpost, rămâneți în interiorul casei, departe de geamuri și de pereții exteriori.
„În această seară a fost transmis un mesaj RO-Alert pe teritoriul județelor Tulcea și Constanța după ce structurile de apărare și securitate națională au interceptat un posibil atacat al Federației Ruse asupra unor obiective de pe teritoriul Ucrainei” ,a declarat Daniel Năstase, purtător de cuvânt ISU Tulcea.
Reprezentantul României la Eurovision 2006 a decis să se extindă după ce anul trecut a făcut ceva bani din proprietățile pe care le-a închiriat la mare. Mihai Trăistariu și-a mai achiziționat un apartament, tot în Mamaia Nord, pe care abia așteaptă să îl mobileze și să îl pună la dispoziția clienților. Apartamentul este situat în corpul cu numărul patru al complexului de lux, la etajul trei. Acesta dispune de vedere la mare, complexul fiind dotat cu absolut toate facilitățile. Acest apartament de lux se adresează celor care apreciază rafinamentul și confortul în timpul vacanțelor. Prin urmare, și prețul în plin sezon va fi unul pe măsură. Totuși, artistul nu uită nici de fanii săi mai puțin pretențioși, oferind și opțiuni de cazare la celelalte apartamente pe care le deține, la prețuri mai accesibile. Mihai Trăistariu face bani frumoși an de an în sezonul estival, iar recent a dezvăluit cât cere pentru o noapte de cazare.
”Noul apartament, fiind de lux, la malul mării, cu spa, cu sală de fitness, cu farmacie, cu magazin, situat într-un complex de lux, în formă de U, arată ca un vapor, îl închiriez vara asta, în lunile de vârf, cu 180 de euro pe noapte. Mă aliniez și eu celor de aici, care închiriază în regim de 5 stele. Nu vreau să cobor ștacheta, în lunile de vârf, însă, în restul anului, mai scad prețul, vreau să îl închiriez tot timpul. Iar celelalte 6 apartamente, în lunile de vârf, le închiriez cu 350 de lei pe noapte, în rest, cu 250 și cu 300 de lei”, spunea Mihai Trăistariu.