Pe data de 14 octombrie 2024 este sărbătoare mare în calendarul ortodox, deoarece românii o prăznuiesc pe Sfânta Cuvioasă Parascheva. În această perioadă, sute de mii de credincioși se îndreaptă spre Iași, în cadrul pelerinajului religios, care anul acesta ar putea să reunească la Catedrala Mitropolitană în jur de 350.000 de persoane. În această zi sfântă, mulți români își sărbătoresc și ziua de nume. Iată care este semnificația numelui „Parascheva”, cui trebuie să îi spui „La mulți ani!”, dar și cele mai frumoase mesaje și urări.
Sfânta Cuvioasă Parascheva este sărbătorită în fiecare an la data de 14 octombrie. Ea s-a născut în secolul al XI-lea, în satul Epivat din Tracia, pe țărmul Mării Marmara, în apropiere de Constantinopol, iar la vârsta de 10 ani viața ei s-a schimbat radical.
La data la care este prăznuită Sfânta Parascheva mulți români își sărbătoresc și ziua de nume. Majoritatea poartă numele de Parascheva, însă există și derivate ale acestuia, cum ar fi Chiva, Chivuţa, Pachiţa, Parasca, Paraschieva, Paraschiva, Paraschivuţa, Paraschiţa, Parastiţa, Vuţa, Chivu, Chivuţă, Paraschiv, Paraschivu, Paraschiţă, Petcu. Numele de Parascheva vine din grecescul „paraskeve”, care se traduce în limba română „vineri”. Așadar, Sfânta Parascheva este Sfânta Vineri. Se spune că ea a primit acest nume fie pentru că s-a născut într-o zi de vineri, fie pentru că Iisus Hristos a fost răstignit în această zi, iar ea obișnuia să țină post negru.
Citește și: Sfânta Cuvioasă Parascheva 2024. Ce tradiții și obiceiuri TREBUIE să respectăm
„La mulţi ani de Sfânta Parascheva! Un cer albastru fără nori, în calea ta să fie, să ai în viaţă numai flori, noroc şi bucurie!”
„O sărbătorim pe Sfânta Parascheva şi te sărbătorim pe tine. Să rămâi mereu blânda, bună şi drăguţă cu toţi cei din jurul tău! La mulți ani!”
„Sărbătoreşte-ţi ziua numelui cu bucurie şi să ai parte de căldura şi iubirea celor apropiaţi! La mulţi ani!”
„E o zi când sufletul tău trebuie să învingă orice urmă de tristeţe şi să fie deschis pentru a primi cele mai frumoase momente. Este ziua numelui tău şi-ţi urez un sincer La Mulţi Ani!”
„Păstrează-ţi sufletul tânăr şi bucură-te neîncetat, pentru mine rămai un prieten de nădejde şi un om de valoare! Fie ca lumina Sfintei Paraschiva să ne lumineze vieţile şi mintea mereu! La mulţi ani!”
„De Sf. Parascheva, zi de mare sărbătoare primește din partea mea cele mai sincere urări de bine, sănătate, mult noroc și împlinirea tuturor dorințelor. Dumnezeu să te călăuzească în tot ceea ce faci. La mulți ani!”
„În aceasta zi specială îţi transmit cele mai sincere urări. Să ai o viaţa plină de lucruri bune, iar Sfânta Parascheva, al cărei nume îl porţi, să te ocrotească mereu. La mulţi ani de ziua numelui tău!”
„Chiar dacă ai nume de Sfântă știu că diseară o să ne dai de băut, o să ne cinstești și o să ne primești cu masa plină. La mulți ani!”
„Fie ca adierea vântului lin al acestei zile frumoase de toamnă să te mângâie cu mirosul îmbietor al florilor, iar sufletul să-ti rămână deschis către calea fericirii si împlinirii eterne! La mulți ani!”
„Azi la meteo s-a anunţat cod galben de pupici şi de urări şi cred că responsabil pentru asta eşti tu. La mulţi ani!”
„La mulți ani, Parascheva! Dumnezeu să te păzească de tot ce e rău pe lume și să îți dea curaj să depășești orice impas!”
„ Sfânta Parascheva ne învață că credința și devotamentul pot schimba viețile noastre. Fie ca această zi să ne aducă încredere și speranță în viitor! La mulți ani!”
„Dragă Chivu, de ziua numelui tău îţi dorim un sincer „LA MULŢI ANI” să ai parte de mulţi bani, sănătate şi voie bună. Petrecere frumoasă alături de cei dragi!”
„În această zi aș vrea să îți urez „La mulți ani”, sănătate și liniște sufletească! Dumnezeu să te binecuvânteze!”