Pe 22 martie, liderul legendarei formații "Phoenix" a fost operat de urgenţă pe creier la Spitalul Judeţean din Timişoara. Potrivit cadrelor medicale, problemele apăruseră în urmă cu aproximativ două săptămâni, când Nicu Covaci a simțit că îi amorţeşte faţa, iar apoi a început să îi fie afectată vederea.
Atunci, artistul a decis să facă un RMN, iar diagnosticul pus de specialiştii de la Secţia de Neurochirurgie a fost „proces expansiv intracranian”. Apoi, după o operație care a durat aproximativ 6 ore, a fost extirpată o tumoră de pe creier. Prin intermediul unui mesaj postat recent pe Facebook, colegii săi de trupă au anunțat că tratamentul postoperatoriu al lui Nicu Covaci nu s-a putut finaliza din cauza complicațiilor.
„Salutare, oameni frumoși! Spuneam, acum puțină vreme, cā vom reveni cu detalii despre starea lui Nicu de îndatā ce vom avea vești bune.
Și am tot așteptat. Și așteptat... Realitatea este că lucrurile nu se îndreaptā deloc spre bine. Tratamentul postoperatoriu nu s-a putut finaliza din cauza complicațiilor, iar asta ne ține conectați și cu emoții. Mari emoții! Vom reveni, pe măsură ce situația va suferi modificări. Noi vă mulțumim pentru sutele de mesaje și pentru că ne sunteți aproape în această perioadă dificilă! Conform dorinței Sfântului Nicolae de a continua, cu fiecare întâlnire ne dați forța de-a rămâne uniți și la rândul nostru foarte aproape de voi! Ne revedem curând! Fie să renască!”, este mesajul scris pe Facebook.
Nicu Covaci a mers și la medici din Spania pentru diagnostic: "Mă concentrez cu greu să îmi fac treaba, mă lupt"
Nicu Covaci spunea chiar la începutul lunii februarie că nu se simte prea bine și tot de atunci suspecta că se confruntă cu o problemă la creier: „Nu mă doare nimic, dar sunt așa de amețit că nu pot spune. Sunt beat de cinci săptămâni, sunt beat tot timpul. Mă concentrez cu greu să îmi fac treaba, mă lupt. Nu sunt beat de la alcool, să fie clar, mă simt ca beat. Nu știu ce am, presupun că s-a întâmplat ceva la creier”, spunea Nicu Covaci
David Popovici a reacționat vehement, după ce a fost întrerupt de un jurnalist român, la conferința de presă de la Paris. Ce l-a deranjat pe campionul olimpic?