Oana Roman suferă enorm după decesul mamei sale, Mioara Roman, care a încetat din viață în urmă cu două luni. Fosta soție a lui Petre Roman ar fi sărbătorit pe vineri, 19 aprilie, 84 de ani.
În memoria ei, vedeta a făcut o postare emoționantă pe rețelele de socializare, unde a împărtășit mai multe fotografii cu ele împreună și un mesaj profund.
Mesajul postat de Oana Roman de ziua de naștere a Mioarei Roman, care ar fi împlinit 84 de ani
Oana Roman a avut o strânsă legătură cu mama sa, Mioara Roman. Cele două s-au spijinit întotdeauna și își sărbătoreau zilele de naștere în același timp, deoarece erau născute la câteva zile distanță una de cealaltă, transformând fiecare ocazie într-o dublă sărbătoare.
Anul acesta, Oana Roman și-a sărbătorit ziua de naștere fără mama sa, dar a păstrat-o în gândurile ei. Mioara Roman, fosta soție a lui Petre Roman, a decedat acum două luni și a lăsat multă tristețe în urmă multă tristețe. În memoria mamei sale, vedeta a postat pe rețelele de socializare mai multe fotografii împreună cu ea, însoțite de un mesaj profund emoționant. „Azi mama ar fi împlinit 84 de ani. Sper să sărbătorești în Cerurile Sfinte cu cei dragi ai tăi pe care i-ai reîntâlnit acolo..
Te iubesc mama!”, a scris Oana Roman pe rețelele de socializare.
Mioara Roman, fosta soție a fostului premier Petre Roman, a decedat la vârsta de 83 de ani.
În ultima perioadă, starea ei de sănătate s-a deteriorat semnificativ din cauza multiplelor probleme medicale. A suferit o intervenție chirurgicală la colecist, i-a fost extirpat un lipom infectat, iar ulterior a fost diagnosticată cu boala Parkinson, care i-a paralizat mâna dreaptă. Mai mult, a avut recurențe îngrijorătoare de accidente vasculare cerebrale. În ultima perioadă, Mioara Roman părea să fie într-o stare mai bună de sănătate, și beneficia de îngrijirea dedicată a fiicei sale, Oana Roman, cu care avea o relație profundă și afectuoasă. Oana o vizita frecvent și, plină de speranță, exprima cât de mult prețuiește fiecare moment petrecut alături de mama sa. Din nefericire, în ciuda îngrijirii medicale de care beneficia, Mioara Roman a decedat.
Catinca Roman susține că fiecare își trăiește suferința în mod personal, făcând referire la faptul că a fost criticată pentru că nu și-a plâns mama. Iată cum le închide gura cârcotașilor!