Violonistul Gabi Stângău s-a stins din viață subit în urmă cu trei luni, în urma unui accident cumplit, lăsând în urmă un gol imens în sufletele celor care l-au cunoscut și i-au apreciat muzica.
Gabi Stângău[Sursa foto: Instagram]
Gabi Stângău, un cunoscut violonist din zona Maramureșului, s-a stins din viață subit în urma unui accident, petrecut în localitatea Dumbrăvița, pe strada unde locuiesc socrii lui. Artistul voia să vândă un ATV, astfel că a decis să iasă cu el la o plimbare pentru a verifica dacă totul este în regulă, mai ales că în următoarea zi aștepta un posibil cumpărător. Din cauza vitezei, a pierdut controlul ATV-ului și s-a izbit de un stâlp de beton, iar impactul a fost fatal.
”3 luni fără prezența ta fizică alături de mine. Am jurat amândoi ”până când moartea ne va despărți”, nu există nimic și nimeni care să ne despartă! Vom fi împreună pentru totdeauna, dragostea mea!”, a scris Diana Berințan, pe Instagram, potrivit spynews.ro.
Gabi Stângău și soția lui[Sursa foto: Instagram]
În urmă cu o lună, mama lui Gabi Stângău a avut o reacție neașteptată în mediul online, cu privire la felul în care a ajuns să arate locul de veci al fiului ei, la scurt timp după ce acesta a fost înmormântat. Femeia spune că regretatul artist a fost uitat repede de apropiați, având în vedere aceștia nu l-au mai vizitat după ce s-a stins din viață.
”A fost sora ta la tine, Uca. Nu mai ai nici lumânări aprinse la mormânt, fain din partea lor. Te uită toți, Boțucu lui mama. Iartă-mă că te-am lăsat acolo. Te voi aduce acasă”, a scris mama lui Gabi Stângău pe TikTok.