Finalul lunii iulie aduce un nou val de căldură.
Potrivit ANM, duminică şi luni, este cod galben de caniculă şi disonfort termic în Oltenia şi în cea mai mare parte a Munteniei. ”Se vor înregistra temperaturi mai ridicate decât cele normale pentru această dată, va fi caniculă şi disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) local va atinge pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi de 34-37 de grade, mai ridicate luni (29 iulie) în sudul Olteniei”, a transmis ANM.
Sursa citată a precizat că disconfort termic accentuat şi caniculă vor fi duminică (28 iulie) şi în Banat, Crişana, estul Munteniei, în Moldova şi pe alocuri în Transilvania, unde se vor înregistra maxime de 35-36 de grade, dar luni (29 iulie), în aceste regiuni, valorile termice nu vor mai depăşi 32-33 de grade. Este cod galben în judeţele Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Giurgiu, Ilfov, Mehedinţi, Olt, Prahova, Teleorman, Vâlcea şi municipiul Bucureşti
România va fi lovită de un nou val de căldură la final de iulie și început de august. Valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă în regiunile sud-vestice, dar și ușor mai coborâte în extremitatea de nord-est a țării, iar în rest vor fi apropiate de cele normale. Maximele vor fi de 36-37 de grade Celsius în majoritatea zonelor țării, iar minimele vor fi de 18-20 de grade. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile intracarpatice.
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile vestice și sud-vestice. Regimul pluviometric va avea o tendință ușor deficitară în majoritatea regiunilor.
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în toate regiunile, dar mai ales în cele sudice. Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării.
Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile sudice. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru această perioadă în regiunile estice și sud-estice, iar în rest va avea o tendință ușor deficitară.