Close sidebar
Stiri mondene

”Mi-a zis foarte clar pe față”. Andrei Aradits a uimit o țară întreagă cu declarațiile sale. Motivul pentru care actorul nu o suporta pe Andreea Bălan

Andrei Aradits și Andreea Bălan [Sursa foto: Colaj Radio Impuls]

Andrei Aradits a decis să dea cărțile pe față și a recunoscut că nu a plăcut-o pe Andreea Bălan, fiind colegi în cadrul unei emisiuni TV. Care este, de fapt, motivul?


In articol:

Andrei Aradits a făcut parte din echipa de jurați ai emisiunii „Te cunosc de undeva”. Actorul a plecat din emisiune în anul 2018, deoarece primise un rol în serialul ”Vlad”. Recent a fost invitat în podcastul moderat de Jorge, unde a făcut dezvăluiri surprinzătoare despre relația pe care a avut cu Andreea Bălan.

Potrivit spuselor sale, actorul nu a plăcut-o la început, iar același sentiment îl împărtășea și artista. Chiar și așa, Andrei Aradits a recunoscut că o apreciază pe fosta lui colegă pentru determinarea și ambiția ei profesională.  

Andrei Aradits nu o suporta pe Andreea Bălan
Andreea Bălan

„Nu prea ne plăceam așa. Nici eu pe ea și nici ea pe mine. Până când am găsit poziția din care am privit-o și am zis ok, stai puțin. Dar ce îți place, de fapt, la ea, pentru că sunt multe lucruri care îmi plac la ea.

Determinarea ei îmi place, puterea ei de muncă, pe bune vorbesc. Sunt lucruri pe care le admir la Andreea Bălan. Sunt lucruri pe care eu nu le am. Onestitatea ei ușor frustră și sociopată îmi place la nebunie”, a declarat Andrei Aradits.

Citește și: Răsturnare de situație în procesul de divorț dintre Andreea Bălan și George Burcea! Instanța a refuzat cererea pentru custodie exclusivă

Andrei Aradits a povestit și o întâmplare când Andreea Bălan l-a făcut să își schimbe părerea despre ea

În continuare, protagonistul serialului ”Vlad” a mărturisit cum a reușit artista să îl determine să își schimbe părerea despre ea. Actorul a povestit și un moment în care cântăreața l-a surprins.

Andrei Aradits nu o suporta pe Andreea Bălan
Andrei Aradits

„La un moment zicea, „Hai, Aradits să facem o poză”. „Bă, dar lasă-mă în pace, fă și tu poze cu Temișan”.

„Nu că el e prea înalt și la tine îmi convine că tu pari inteligent. Mie imi iese pe plus”. Și are dreptate, mi se pare foarte pragmatic și foarte onest acest tip de relație. Că nu a încercat să mi-o dea pe sub mână. Mi-a zis foarte clar pe față”, a mai spus Andrei Aradits. De asemenea, îndrăgitul actor a dezvăluit că are o relație frumoasă cu Aurelian Temișan și Ozana Barabancea.

Citește și: Andrei Aradits a dezvăluit că a divorțat de soția lui, Andreea, după 17 ani de căsnicie. Ce spune actorul despre situația delicată: ”Îmi pare rău. Am fost și la psiholog”

Declarația actorului despre Andreea Bălan a stârnit interesul publicului, deoarece cei doi sunt personalități cunoscute în lumea artistică din România. Cu toate acestea, vestea divorțului a eclipsat puțin acest aspect.