Mihai Albu trece prin momente grele, după ce mama sa, Zinaida, s-a stins din viață. Mama creatorului de pantofi a încetat din viață în dimineața zilei de 23 august, la vârsta de 95 de ani.
Mihai Albu a mărturisit că trece printr-o perioadă grea, după ce mama sa s-a stins din viață și se pregătește să-i facă pomana de 40 de zile celei care i-a dat viață. Creatorul de pantofi a declarat că retrăiește fiecare moment alături de mama sa și îi revin în minte aminiti pe care le aveau împreună, el a mai precizat că este împăcat cu faptul că a făcut tot ce i-a stat în putință ca mama sa să fie cât mai mult în viață.
„Sunt în perioada de doliu, o perioadă foarte grea pentru mine și pentru sufletul meu. Acum merg în fiecare săptămână la Biserică, așa cum este tradiția, iar la patruzeci de zile urmează să îi fac praznicul, așa cum trebuie și este normal. Acum trec printr-o perioadă mai agitată, în care retrăiesc fiecare moment alături de mama mea care nu mai este printre noi. Îmi vin în gând tot felul de amintiri pe care le am împreună cu ea.
Iulia Albu, fosta soție a creatorului de pantofi, nu a rămas indiferentă la durerea fostului soț și a transmis un mesaj emoționant pentru anii care au legat-o de familia lui Mihai Albu. Ea a mulțumit pentru clipele frumoase petrecute împreună și pentru lucrurile pe care a învățat-o.
„Odihnește-te în pace…Îți mulțumesc pentru clipele frumoase pe care le-am împărtășit, pentru ceea ce m-ai învățat și pentru dragostea pe care ai purtat-o Mikaelei. Vei fi veșnic în inimile noastre, Mami Miși.”, este mesajul postat de Iulia Albu pe contul său de Facebook în acele momente.