Mihai Leu a ales să fie ceva mai de discret atunci când vine vorba de viața privată. Deși este un sportiv care se bucură de notorietate, primul campion mondial de box profesionist al României a preferat să își țină familia mai departe de lumea mondenă în care el se învârte. Invitat recent în cadrul unui podcast, Mihai Leu a vorbit despre relația cu fiul său și a scos în evidență un moment special.
„Am un băiat extraordinar. Când am împlinit 50 de ani, el a fost plecat în Austria. Mă rog, el face cursuri de schi, de snowboard, și era acolo plecat o perioadă. I-am zis că n-are rost să vină acasă, pentru două zile. N-a venit, dar…acum, dacă ar ști ce fac, clar m-ar certa. Bineînțeles că este subiectiv. Mi-a scris o poezie, nu pot să v-o spun toată. Mi-a spus: „Ai fost cel mai bun boxer din lume, ai fost cel mai bun pilot de curse, ai fi putut să fii cel mai bun baschetbalist sau cel mai bun handbalist, dar ai ales să fii cel mai bun
La un moment dat, Mihai Leu a mărturisit că fiul lui se ocupă de partea de organizare a unor curse și că este încântat să vadă că Marco i-a moștenit una dintre pasiuni, asta pentru că boxul nu i-a fost pe plac. Fostul pugilist a spus că și fiul lui este la fel de muncitor cum este și el, de aceea, l-a încurajat să facă ceea ce își dorește.
„Contează să ai și puțin talent, dar cred că cel mai important întotdeauna să muncești foarte mult și când m-am apucat de ceva, am muncit cât am putut, am încercat să fac cât mai bine.
Citește și: VIDEO Apariţie neaşteptată la înmormântarea lui Andrei Perneș: "Nu e importantă distanța. Deși sunt 1200 km"