Vară plină de călătorii și distracție se anunță pentru Grațiela Teohari Duban și Mihai Mitoșeru! Prezență efervescentă, plină de șarm, atât pe scena teatrului, cât și pe micile și marile ecrane, Grațiela Teohari Duban intră în echipa Kanal D pentru a concura, alături de Mihai Mitoșeru, în competiția adunării de zestre pentru miri.
„ Sunt foarte fericită să particip într-un asemenea proiect de televiziune menit să aducă bucurie oamenilor în cele mai importante momente din viața lor. Abia aștept să descopar tradiții extraordinare, locuri cu povești aparte. Urmează o perioadă plină de distracție, dar și de competitivitate, pentru că voi avea un <rival> în partenerul meu de emisiune. Va trebui să concurez cu Mihai Mitoșeru în adunarea de zestre pentru miri. Sunt ambitoasă și persuasivă, cred că va avea bătăi de cap cu mine! J.
Mihai Mitoșeru este și el nerăbdător să plece în călătoriile de care i-a fost atat de dor. Și le promite viitorilor miri, la nunțile cărora va ajunge în perioada urmatoare, că distracția la maximum vor fi cuvintele de ordine.
„ Grațiela este inteligentă, frumoasă, e o actrită care știe să se pună în valoare și să cucerească inimile oamenilor, așadar am un competitor redutabil în ea, doar că eu nu pot să pierd; și nu am să pierd! J Sunt bucuros să reintrăm în circuitul acesta al fericirii absolute; ce poate fi mai frumos decât să fii părtaș și să simți bucuria mirilor, a familiilor, apropiaților acestora, în momente atât de
Emisiunea „ Se strigă darul ” este în continuare în căutarea acelor povești de dragoste care merită sarbatorite de o țară intreagă. Așadar, toți cei care vor spune marele „Da!” în 2021 și care își doresc ca dragostea lor să fie împărtășită tuturor, îi pot invita pe Grațiela Teohari Duban și pe Mihai Mitoșeru la nunta lor, înscriindu-se pe pagina casting@kanal.ro.