Mihai și Elwira Petre, despre momentele dificile pe care le-au întâmpinat în competiția „Asia Express”: ”A fost greu! Au fost zile când nu ne înțelegeam”
Mihai și Elwira Petre au vorbit despre cele mai grele momente prin care au trecut în competiția „Asia Express - Drumul Împăraților”. Uite ce confesiuni inedite au făcut!
Mihai Petre și Elwira, soția sa, au pornit împreună în cursa „Asia Express- Drumul Împăraților ”, sezonul 4. De-a lungul probelor, cei doi concurenți au avut parte de surprize plăcute, dar și de multe probleme, fiind nevoiți să treacă prin momente dificile. Mihai Petre și Elwira nu și-au pierdut speranța și au reușit să depășească împreună fiecare obstacol din competiție.
În cadrul unui interviu oferit pentru viva.ro, îndrăgitul dansator și soția sa au vorbit deschis despre momentele grele pe care le-au întâmpinat pe tot parcursul emisunii. Cel mai dificil moment a fost atunci când trebuiau să facă autostopul în fiecare zi, în locurile unde mașinile nu circulau. În momentul în care oboseala și stresul și-au făcut simțite prezența, actorul a recunoscut că au existat mici discuții tensionate între el și soția sa.
Deși a fost greu, cei doi soți nu au luat în calcul posibilitatea de a renunța
.
Mihai Petre: „ Cel mai mult ne-au marcat oamenii, ei şi-au lăsat amprenta asupra noastră”
„Au fost extrem de multe momente dificile, dar cred că cel mai greu din toată călătoria asta a fost dorul de fete şi dorul de casă. Fizic nu aveam probleme, simţeam că suntem pregătiți, dar dorul de ele ne omora în fiecare zi.
Pe lângă asta, autostopul a fost înfiorător, pentru că erau zile şi locuri în care treceau foarte puţine maşini şi simţeai cum se duce încet, încet orice urmă de speranţă. A fost greu, au fost dăţi în care n-am înţeles misiunile, nu ne înţelegeam unul cu altul, ne încurcam, dar nici măcar o secundă nu ne-am gândit că vrem să plecăm acasă. Am fost extrem de motivaţi, am mers să luptăm, să luptăm inclusiv cu noi, aşa că nu a existat opţiunea de a ne dori să părăsim competiţia.
„Cel mai mult ne-au marcat oamenii, ei şi-au lăsat amprenta asupra noastră. Emisiunea aceasta e cea mai frumoasă formă de a cunoaşte cu adevărat oameni şi culturi. Când vizitezi o ţară străină, stai de obicei la hotel, mergi în locurile turistice şi aia e. În „ Asia Express ” ajungi în casele localnicilor, localnici aleşi întâmplător, oameni cu tot felul de poveşti, şi faci asta în fiecare seară. Asta mi se pare ceva incredibil şi o experiență pe care niciodată nu am fi putut-o trăi dacă nu eram parte din acest show.”, a spus Mihai Petre.